Home » Anchete » Asistentă de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzată că și-a infectat patru colege cu Covid-19. Ea este cercetată de Comisia de Disciplină, a anunțat managerul spitalului, Beatrice Mahler

Asistentă de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzată că și-a infectat patru colege cu Covid-19. Ea este cercetată de Comisia de Disciplină, a anunțat managerul spitalului, Beatrice Mahler

Ascultă articolul

Șase cadre medicale, asistente și infirmiere, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București sunt infectate cu noul coronavirus. Digi24 relatează că această situație a fost provocată de o asistentă neglijentă, care nu a purtat echipamentul de protecție în mod regulamentar, deși ar fi fost avertizată de medici, în mai multe rânduri. Din cauza neglijenței, ea și-a îmbolnăvit și celelalte colege, a relatat managerul spitalului, Beatrice Mahler. Asistenta va fi cercetată  în Comisia de Disciplină mai spune Beatrice Mahler.

- articolul continuă mai jos -

Asistentele și infirmierele infectate sunt tratate în cadrul spitalului. Acestea nu sunt în stare gravă, a precizat Beatrice Mahler. Despre asistenta care nu a respectat regulemntul de purtare a echipamentului, Mahler a spus că i s-a atras atenția în mai multe rânduri.

„Sunt foarte tristă, eu și cei care au văzut-o și care i-au atras atenția că viziera și mănușile nu se dau jos în zona de COVID, că acest combinezon nu se întoarce la mânecă în zona de COVID. Procedura în spitalul nostru prevede ca în momentul în care se iese din zona de COVID tot personalul trebuie să facă duș, să-și spele părul. Totul este organizat ca riscul de contaminare să fie cât mai mic. Managementul poate să le pună la dispoziție, să facă instruire, dar dacă ea când e acolo și trebuie să-și asume actul medical nu o face, este o problemă de comisie de disciplină. Este inadmisibil. (…) Responsabilitatea trebuie să fie în fiecare moment, nu ne jucăm. Poate cu tuberculoza suntem obișnuiți, dar nu e tuberculoză, riscul de infectare e mult mai mare. Noi nu suntem deloc ca imunitate pregătiți pentru asemenea inamic, nu putem trata lucrurile cu superficialitate.”, a comentat Beatrice Mahler, la Digi24.

Sursa Foto: Inquam Photos/Alexandra Pandrea (Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucuresti)

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole