Premierul britanic Boris Johnson şi-a exprimat vineri ”şocul” şi ”tristeţea” cu privire la uciderea deputatului conservator David Amess, înjunghiat în timpul unei întâlniri electorale, la aproximativ 60 de kilometri de Londra, relatează AFP. ”Inimile noastre sunt foarte şocate şi triste astăzi, după dispariţia deputatului Davis Amess, care a fost ucis în timpul mandatului său parlamentar, într-o […]
Salvamontiştii din judeţul Hunedoara avertizează turiştii asupra pericolelor de pe traseele montane. Potecile au devenit foarte alunecoase şi mai greu de parcurs după ce la munte a nins şi îngheaţă pe timpul nopţii, transmite Rador. În zona montană de creastă a nins la peste 1.800 de metri, iar stratul de zăpadă poate ajunge până la […]
Primăria municipiului Tulcea a decis ca, începând de vineri, să restricţioneze accesul publicului în instituţie şi în sediile serviciilor din subordine, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 înregistrate în ultima perioadă, transmite Rador. Potrivit deciziei publicate pe site-ul instituţiei, accesul în Primăria municipiului Tulcea şi în sediile structurilor şi serviciilor publice din subordine […]
Un pacient cu COVID aflat în stare gravă a fost transferat de urgență de la Cluj în Ungaria, vineri, cu un elicopter SMURD, anunță Inspectoratul General de Aviatie al Ministerului Afacerilor Interne. „Colegii noștri de la Jibou, împreună cu o echipă medicală de la UPU-SMURD Cluj-Napoca, au îndeplinit cu succes o misiune umanitară pe ruta […]
Unul dintre cofondatorii grupului Pink Floyd, Roger Waters, s-a căsătorit pentru a cincea oară la 78 de ani cu Kamilah Chavis care îi este parteneră de cinci ani, relatează online ziarul spaniol La Vanguardia. Fostul chitarist şi solist al trupei Pink Floyd a anunţat pe neaşteptate această veste pe reţeaua de socializare Instagram. Roger Waters […]
Agenţia pentru Securitate în Sănătate din Marea Britanie (UKHSA) arată că aproximativ 43.000 de persoane ar fi primit rezultate fals negative ale testului PCR-COVID-19. Operaţiunile de testare furnizate de Clinica de sănătate Immensa la laboratorul său din Wolverhampton au fost suspendate, în urma investigării unor informaţii potrivit cărora sunt persoane care au primit rezultate negative […]
Mai mulţi pacienţi au fost evacuaţi, vineri seara, din zona de resuscitare a UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava după ce personalul ar fi sesizat miros de fum într-un salon, a informat purtătorul de cuvânt la ISU Suceava, Alin Găleată, relatează Agerpres. Potrivit ISU Suceava, la faţa locului nu s-a identificat nicio sursă […]
Premierul desemnat Dacian Cioloș va depune luni în Parlament programul de guvernare și lista de miniștri din guvern, potrivit unui comunicat USR. Biroul Național al USR s-a întrunit vineri searăși a stabilit calendarul pentru zilele următoare: sâmbătă – finalizarea programului de guvernare; duminică – ședință de Biroul Național și Comitet Politic pentru aprobarea programului și […]
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a dispus, în şedinţa de vineri, reluarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru patru unităţi şcolare, potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei. Este vorba despre: * Grădiniţa Germană „Kiga 99 Luftballons” (Sector 3) începând de sâmbătă, 16 octombrie; * Şcoala Gimnazială „Geo Bogza” (Sector 1) – 18 octombrie; […]
39.052 de persoane au fost vaccinate anti-COVID cu prima doză în ultimele 24 de ore, în timp ce 27.220 au primit doza a treia, potrivit datelor furnizate de CNCAV. În total, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 73.377 de persoane. sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea