Apele Române anunță, marți, că 33 de secțiuni de monitorizare au debite sub cel minim necesar, iar 405 localități din 13 județe sunt alimentate restricționat cu apă. Instituția transmite că face în continuare apel la identificarea și adoptarea unor practici corecte în direcția folosirii raționale a resurselor de apă și pe cât posibil a economisirii […]
Conducerea Administraţiei Domeniului Public (ADP) şi Primăria Oradea caută terenuri pentru mutarea şi extinderea Grădinii zoologice într-una dintre pădurile învecinate municipiului, pe o suprafaţă de cel puţin 20 de hectare, de trei ori mai mare decât în prezent. „Avem, deocamdată, două variante, în lucru. Săptămâna trecută am fost, împreună cu domnul Bolojan (preşedintele CJ Bihor […]
Un microbuz parcat în fața unor garaje din apropierea Pieței Viilor din municipiul Botoșani, a fost distrus, în totalitate, în urma unui incendiu, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Alarma s-a dat puțin după ora 12.00. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu […]
Copiii sub zece ani din Londra vor primi vaccinuri de rapel împotriva poliomielitei, după ce virusul a revenit în Marea Britanie pentru prima dată în ultimii 40 de ani. După ce șefii din domeniul sănătății au declarat un incident național în luna iunie, atunci când fost găsite mostre de virus la un depozit de ape […]
USR îl acuză, marți, într-un comunicat de presă, pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, că induce panică generală și decredibilizează sistemul de sănătate din România. „Ministrul Alexandru Rafila seamănă panică în rândul românilor și decredibilizează întregul sistem de sănătate cu ultimele declarații iresponsabile privind pastilele de iod. Nu în ultimul rând, ministrul Sănătății îngreunează sau chiar […]
Meteorologii anunţă ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină, până miercuri dimineaţă, la munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, pentru aceste zone fiind emis Cod galben. În zonele montane şi submontane, va fi Cod portocaliu de ploi abundente. Pentru Oltenia, nord-vestul Munteniei şi zona Carpaţilor Meridionali, a fost emis […]
Poliţiştii de frontieră din Arad, de la Punctele de Trecere a Frontierei Vărşand şi Nădlac II, au prins, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse produse, 24 de cetăţeni din Pakistan, India, Afganistan, Bangladesh şi Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, transmite News.ro „În ultimele 24 de ore, la Punctul de […]
Disconfortul termic va fi ridicat în sud-estul şi local în sudul ţării, pe parcursul zilei de marţi, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, potrivit unei avertizări Cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, relatează Agerpres. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 […]
Vedeta pop Britney Spears şi superstarul britanic Elton John îşi vor uni forţele într-un nou cântec, a anunţat luni casa de discuri care-l va distribui, informează AFP, citată de Agerpres. Cântăreţii – care au, împreună, o experienţă de 90 de ani în industria muzicală – vor colabora pentru piesa „Hold Me Closer”, potrivit Interscope Records. […]
Armele nucleare reprezintă o ameninţare „reală şi prezentă” de când Rusia a invadat Ucraina, a declarat marţi primarul din Nagasaki, la cea de-a 77-a comemorare a bombardamentului atomic ce a devastat acest oraş japonez, relatează France Presse, citată de Agerpres. La 9 august 1945, Nagasaki a fost măturat de un incendiu infernal ce a ucis […]