Tot mai multe localități din România nu mai plătesc facturi pentru energie. Comuna Iclod, din județul Cluj, și-a propus în urmă cu doi ani să devină independentă energetic. A instalat panouri fotovoltaice și, de atunci, Primăria, două școli, casa de cultură și baza sportivă sunt alimentate cu energie solară. Anul trecut, pentru tot anul 2023, […]
Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreiev, a ignorat luni convocarea oficială la Ministerul de Externe polonez în urma încălcării spaţiului aerian al Poloniei de către o rachetă rusească, apreciind că este „absurd” să se discute despre acest subiect în lipsă de „probe”, potrivit France Presse, transmite Agerpres. Duminică, armata poloneză a alertat că o rachetă […]
Înscrierile la creșă și grădiniță încep pe 27 mai, potrivit ordinului de ministru publicat luni în Monitorul Oficial. Prima etapă durează între 27 mai și 14 iunie, perioadă în care părinții pot depune o cerere cu 3 opțiuni la o creșă/grădiniță și care cuprinde mai multe faze. Reînscrierile pentru cei care au frecventat până acum […]
Circa 900 pacienţi dintr-un spital din Moscova au fost evacuaţi luni în urma unei alerte cu bombă, printre cei internaţi acolo numărându-se şi răniţi în urma atentatului comis vineri seară în sala de concerte Crocus City Hall, relatează presa rusă citată de agenţia EFE, transmite Agerpres. Conducerea spitalului Pirogov primise mai devreme o scrisoare în […]
PNL, în frunte cu președintele Nicolae Ciucă, a avut în week-end un eveniment de campanie în orășelul brăilean Ianca, ocazie cu care au apărut o serie de confuzii legate de localitate, potrivit DeBraila.ro. Prima eroare a apărut în comunicatul oficial al PNL, în care Ianca era desemnat ”comună”, deși este oraș, potrivit site-ului oficial. Ulterior, […]
Agenţia Naţională de Presă Agerpres organizează în 27 martie, cu ocazia aniversării a 135 de ani de la înfiinţarea primei agenţii de presă române, conferinţa “AGERPRES 135: Era AI, inovații și provocări digitale în jurnalismul contemporan”, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București, potrivit unui comunicat. Conferința va fi completată de o […]
Femeia primar în vârstă de 27 de ani a oraşului San Vicente din Ecuador, zguduit de violenţa bandelor, a fost împuşcată mortal, a anunţat duminică poliţia, citată luni de DPA. Brigitte Garcia a devenit cel mai tânăr primar din ţara sud-americană anul trecut, la vârsta de 26 de ani, transmite Agerpres. Printre altele, ea a […]
Ambasada Israelului în Singapore a şters la cererea autorităţilor locale un mesaj „inacceptabil” la adresa palestinienilor, pe care l-a postat duminică pe reţelele sociale, a anunţat luni Ministerul de Interne al acestui oraş-stat, informează AFP, transmite Agerpres. Potrivit media locale, mesajul incriminat sublinia că textul Coranului menţionează de 43 de ori „Israel” şi nici măcar […]