Ameninţarea terorismului în Danemarca şi împotriva intereselor ei în străinătate a crescut din cauza războiului Israelului contra militanţilor Hamas în Gaza şi a unei serii de incendieri ale Coranului în Danemarca anul trecut, a declarat joi serviciul danez de securitate şi informaţii PET, citat de Reuters, transmite Agerpres. PET a evaluat nivelul general de ameninţare […]
Economistul Corneliu Mihai este noul manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași. Corneliu Mihai va ocupa, cu titlu interimar, această funcție, pentru o perioadă de 90 de zile. Acesta a demisionat din funcția de director al Unității de Asistenţă Medico – Socială „Dr. Elena Popovici” […]
Raportul final de autopsie în cazul fetei însărcinate, ucise de patronul magazinului la care lucra în București, confirmă faptul că tânăra a fost omorâtă cu o drujbă.
Primii militari germani trimişi să consolideze flancul estic al NATO în Lituania vor sosi în luna aprilie, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Vilnius, potrivit dpa, citată de Agerpres.ro. Lituania, care are graniţe cu exclava rusă Kaliningrad şi cu Belarus, aşteaptă 20 de militari germani la Vilnius, a căror primă misiune va fi să […]
Turcia a propus Irakului înfiinţarea unui ‘centru comun de operaţiuni’ pentru a lupta contra Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), propunere la care Bagdadul a răspuns ‘pozitiv’ în cursul unei întâlniri săptămâna trecută, a declarat joi un responsabil din Ministerul Apărării de la Ankara, potrivit Reuters, transmite Agerpres. Oficiali de rang înalt turci şi irakieni, printre […]
În Făgăraș va fi construit un parc natural ce va avea forma hărţii României cu cele șapte regiuni ale ei, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov. Pentru că ultimele date statistice arată că centrul țării se află la doar doi kilometri de cetatea Făgărașului, autoritățile locale vor să marcheze acest lucru prin […]
Australia a semnat joi un contract pentru furnizarea a peste 100 de vehicule blindate Germaniei, acesta fiind prezentat drept cel mai mare contract încheiat vreodată de industria de apărare australiană, relatează dpa, transmite Agerpres. În baza acestui contract, fabricantul de armament german Rheinmetall va construi vehiculele blindate Boxer la fabrica sa din statul Queensland, în […]
Academicieni chinezi au prezentat la Beijing o propunere pentru o lege privind inteligenţa artificială (AI) menită să reglementeze utilizarea acestei tehnologii în gigantul asiatic, informează EFE, transmite Agerpres. Proiectul acordă o atenţie deosebită dezvoltării industriale în trei domenii cheie, cum ar fi datele, calculul şi algoritmii, a explicat Zhao Jingwu, profesor la Facultatea de Drept […]
Liderii europeni şi experţii în domeniul energiei ar urma să facă joi un apel pentru relansarea energiei nucleare, la Summitul Energiei Nucleare de la Bruxelles, în încercarea de a reface o industrie europeană după mai mulţi ani de declin constant, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Sprijinul politic vizând extinderea energiei nucleare face parte dintr-un […]
Un bărbat de 55 de ani a atacat cu o sabie polițiștii de la Poliția Rurală Ocna Șugatag (județul Maramureș), fiind oprit doar după ce s-a tras cu arma în el. Forțele de ordine au fost solicitate miercuri, în urma unui apel la 112, fiind reclamat faptul că un bărbat este lovit de un altul. […]