Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Monica Gubernat, a declarat vineri că instituţia îşi propune să consolideze schimbul de cunoştinţe şi experienţe între instituţia pe care o conduce şi Autoritatea de Reglementare pentru Audiovizual şi Comunicaţii Digitale (ARCOM) din Franţa, pentru a asigura o mai bună aplicare a directivelor europene privind serviciile media audiovizuale, în vederea […]
Sorana Cîrstea este în continuare jucătoarea din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni, transmite News.ro. Cîrstea se menţione pe locul 29, cu 1748 de puncte. Simona Halep, revenită în circuit după o suspendare îndelungată, a coborât două locuri şi este pe 1146, cu 10 puncte. În clasamentul WTA […]
Grupul Russian Copper Company (RCC) şi mai multe firme chineze au evitat taxele şi sancţiunile occidentale prin comerţul cu sârmă nouă de cupru, care în acte era trecută drept deşeuri, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres. Potrivit surselor, sârma de cupru a fost mărunţită în izolata regiune Uigura, […]
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional, solicitând Guvernului demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, ONRC fiind „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie”, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES. Totodată, sindicaliştii revendică acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, […]
Consumul final de energie electrică, în primele două luni din 2024, a fost de 8,616 miliarde de kWh, cu 1,7% mai mare faţă de perioada similară din 2023, în timp ce producţia internă a însumat 2,971 milioane de tep, în scădere cu 23.000 tep (-0,8%), potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). […]
Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide pentru alegerile europarlamentare din iunie sunt femei. Cele mai multe candidate se regăsesc pe listele REPER, AUR şi SOS România, urmate de PSD+PNL, iar 10 din 15 partide/alianţe au inclus o femeie pe primele trei locuri, relevă un raport realizat de Expert Forum, transmite News.ro. ”Pentru alegerile […]
Filmul „Civil War”, care trage un semnal de alarmă despre prăbuşirea ordinii publice în Statele Unite, s-a clasat în fruntea box-office-ului nord-american chiar din primul său weekend de proiecţii, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP, citată de Agerpres. Acest lungmetraj regizat de britanicul Alex Garland, în care care Kirsten […]
Centrul Loch Ness a solicitat agenției spațiale NASA să își ofere expertiza în cadrul unei noi vânători a creaturii legendare: monstrul din Loch Ness, transmite Sky News. Anul trecut, una dintre cele mai mari căutări din Loch Ness, în Highlands, s-a încheiat cu un hidrofon care a captat zgomote puternice subacvatice și cu mai multe […]
Bărbatul care a înjunghiat mortal şase persoane la Sydney, într-un centru comercial, a avut ca ţintă femeile, a anunţat poliţia, potrivit BBC, citat de News.ro. Joel Cauchi, în vârstă de 40 de ani, a provocat panică în complexul aglomerat Westfield Bondi Junction, sâmbătă, când a început să înjunghie oamenii cu un cuţit. Cinci dintre cele […]
Ministrul grec al Infrastructurii și Transporturilor, Christos Staikouras, a vorbit despre necesitatea consolidării în continuare a sistemului european de transport, prin noile coridoare comerciale care leagă Marea Baltică de Marea Neagră și Marea Egee. În cadrul prezentării susținute la forumul de afaceri al Three Seas Initiative de la Vilnius, Lituania, ministrul grec a subliniat că […]
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din Statele Unite deschide o investigaţie privind rechemarea de către Ford Motor a peste 42.000 de SUV-uri din cauza temerilor legate de o scurgere de combustibil care ar putea duce la un incendiu la motor, transmite Reuters, citată de News.ro. Autoritatea de reglementare a siguranţei auto a […]
Prin România trec transporturile strategice spre Ucraina iar teritoriul țării se află în spațiul care face legătura dintre cele două conflicte, cel din Orientul Mijlociu și cel ruso-ucrainean, potrivit unei analize Deutsche Welle preluate de Rador Radio România. Bucureștiul își poate face pentru prima dată un plan strategic privind dinspre această placă turnantă în care […]
Ministerul Energiei organizează, luni, la Palatul Parlamentului, în colaborare cu mai multe entităţi, un eveniment dedicat primului exerciţiu de securitate cibernetică din România, transmite Agerpres.ro. Potrivit instituţiei, exerciţiul are scopul de a stabili nivelul de pregătire al companiilor din energie pentru a face faţă unor eventuale atacuri cibernetice. „Pe baza exerciţiului se va face o […]
Israelul susține că a interceptat 99% dintre rachetele și dronele lansate de Iran în timpul nopții dintre sâmbătă și duminică. Sistemul Iron Dome este extrem de eficient, însă nu este singurul care apără țara. Israelul are unul dintre cele mai bune sisteme de apărare aeriană din lume. În timpul nopţii de sâmbătă spre duminică Iranul […]
Preluare din Financial Times, via Rador Radio România: Artistul Șerban Savu și curatorul Ciprian Mureșan conduc un studio local unde să creeze largi spații S-ar putea ca mozaicurile să nu pară tocmai cea mai modernă formă de artă, ele avându-și rădăcina în arta antică greacă și romană și în răspândirea veche de secole a bisericilor […]