Articole

GREENFIELD Băneasa – ansamblul rezidențial cu școală și grădiniță de stat

GREENFIELD Băneasa – ansamblul rezidențial cu școală și grădiniță de stat

16 iul.
Câți părinți care își petrec câteva ore pe zi în mașină pentru a-și duce copiii la grădiniță sau la școală cunoașteți? Foarte mulți oameni care locuiesc în localitățile din nordul Bucureștiului aleg să-și sacrifice calitatea vieții în favoarea unor compromisuri logistice. Aleg liniștea, aerul mai curat, pentru care plătesc cu ore în trafic. De curând, […]
Fost ministru al sănătăţii şi alte şapte persoane din Croația, puse sub acuzare într-un caz major de corupţie

Fost ministru al sănătăţii şi alte şapte persoane din Croația, puse sub acuzare într-un caz major de corupţie

16 iul.
Biroul naţional croat de combatere a corupţiei şi a infracţionalităţii organizate (USKOK) a anunţat miercuri punerea sub acuzare a fostului ministru al sănătăţii Vili Beros şi a alte şapte persoane, într-un dosar major de corupţie legat de achiziţii de echipamente medicale, informează agenţia croată de presă HINA, transmite Agerpres. Cazul prezentat la Tribunalul din Zagreb […]
Ghidul alimentelor de bază din dieta mediteraneeană: de la ulei de măsline la pește / Ce pui în farfurie ca să trăiești mai bine și mai mult

Ghidul alimentelor de bază din dieta mediteraneeană: de la ulei de măsline la pește / Ce pui în farfurie ca să trăiești mai bine și mai mult

16 iul.
Un restaurant din China oferă clienţilor posibilitatea de a servi ceaiul ţinând în braţe un pui de leu / "Este pentru cei bogaţi. Oamenii obişnuiţi nu-şi permit nici măcar un ceai"

Un restaurant din China oferă clienţilor posibilitatea de a servi ceaiul ţinând în braţe un pui de leu / „Este pentru cei bogaţi. Oamenii obişnuiţi nu-şi permit nici măcar un ceai”

16 iul. 1
USR depune în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator

Violenţele din localitatea Torre Pacheco aprind fitilul dezinformării rasiste și instigator la ură împotriva imigranților în întreaga Spanie  / Cazurile care au inflamat micul orășel de 40 de mii  de locuitori și rolul rețelei ruse de dezinformare Pravda - analiză

Violenţele din localitatea Torre Pacheco aprind fitilul dezinformării rasiste și instigator la ură împotriva imigranților în întreaga Spanie / Cazurile care au inflamat micul orășel de 40 de mii de locuitori și rolul rețelei ruse de dezinformare Pravda – analiză

16 iul.
Coreea de Sud redeschide procesul asasinului fostului președinte Park Chung-hee, în 1979 / Bărbatul a fost condamnat și executat un an mai târziu, dar familia vrea să îl reabiliteze / „Dacă fratele meu nu făcea asta, ar fi murit peste un milion de oameni”

Primăria Satu Mare anunță un chatbot cu inteligenţă artificială în relaţia cu cetăţenii

Primăria Satu Mare anunță un chatbot cu inteligenţă artificială în relaţia cu cetăţenii

16 iul.
Primăria Satu Mare a anunțat miercuri că a introdus pe site-ul oficial un chatbot bazat pe inteligenţă artificială pentru interacţiunea cu cetăţenii, transmite Agerpres. „Primăria Municipiului Satu Mare anunţă implementarea unei soluţii inovatoare în relaţia cu cetăţenii: introducerea unui sistem de chat cu inteligenţă artificială (IA) pe site-ul oficial – www.primariasm.ro – pentru îmbunătăţirea şi […]
FOTO VIDEO Român prins în flagrant după ce a introdus în țară un kilogram de cocaină ascunsă într-un locaș special amenajat în interiorul autoturismului cu care se deplasa

FOTO VIDEO Român prins în flagrant după ce a introdus în țară un kilogram de cocaină ascunsă într-un locaș special amenajat în interiorul autoturismului cu care se deplasa

16 iul.
Letonia a livrat Ucrainei un prim lot de transportoare blindate

Letonia a livrat Ucrainei un prim lot de transportoare blindate

16 iul.
Letonia a livrat un nou lot de ajutor militar Ucrainei, constând din 15 transportoare de personal blindate, au anunţat marţi seară autorităţile de la Riga, citate de agenția de știri dpa, informație preluată de Agerpres. Statul membru UE şi NATO a livrat cele 15 transportoare de personal blindate Patria 6×6 forţelor ucrainene cu prilejul unei […]
Israelul ameninţă să îşi intensifice loviturile în sudul Siriei pentru a proteja populaţia druză din orașul Suwayda

Israelul ameninţă să îşi intensifice loviturile în sudul Siriei pentru a proteja populaţia druză din orașul Suwayda

16 iul.
Israelul a avertizat miercuri că îşi va intensifica loviturile împotriva forţelor guvernamentale siriene dacă acestea din urmă nu se vor retrage din sudul Siriei şi mai ales din oraşul cu o populaţie majoritar druză Suwayda, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Armata israeliană „va amplifica intensitatea răspunsului său contra regimului dacă mesajul nu […]
Kremlinul cere SUA să facă presiuni asupra Ucrainei pentru o a treia rundă de negocieri la Istanbul

Kremlinul cere SUA să facă presiuni asupra Ucrainei pentru o a treia rundă de negocieri la Istanbul

16 iul. 2
Kremlinul a cerut miercuri SUA să facă presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să accepte organizarea unei a treia runde de negocieri la Istanbul, în Turcia, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres. „Principalul lucru îl reprezintă eforturile de mediere ale SUA, ale preşedintelui Donald Trump şi al echipei sale. S-au făcut multe declaraţii […]
Cele 16 landuri federale ale Germaniei sunt implicate într-o dispută pe tema datelor pentru vacanţa şcolară de vară

Cele 16 landuri federale ale Germaniei sunt implicate într-o dispută pe tema datelor pentru vacanţa şcolară de vară

16 iul.
Cele 16 state federale ale Germaniei sunt angajate într-o dispută aprigă în legătură cu perioada în care pot să dea vacanţa şcolară de vară, cele două landuri din sud fiind acuzate că monopolizează permanent cele mai bune perioade, pe motiv că elevii lor sunt necesari pentru a ajuta la recoltă, relatează publicația The Guardian, citată […]
Este adevărat că economia de război a Rusiei produce în trei luni ceea ce toate țările NATO produc într-un an? (analiză Euronews)

Este adevărat că economia de război a Rusiei produce în trei luni ceea ce toate țările NATO produc într-un an? (analiză Euronews)

16 iul. 1
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat în repetate rânduri că capacitatea anuală de producție de muniție a Moscovei este de patru ori mai mare decât cea a alianței occidentale, scrie Euronews. Într-un discurs susținut la Londra luna trecută, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a repetat un avertisment pe care l-a făcut public […]
Sondaj INSCOP: Mai puţin de un sfert dintre români se declară total de acord cu afirmaţia ”România oferă un viitor copiilor mei şi generaţiilor viitoare” / 75% sunt total de acord cu afirmaţia ”Iubesc România şi sunt mândru de ţara mea

16 iul. 5
Ambasadorul SUA în Israel participă la procesul de corupție al lui Netanyahu pentru a-şi arăta sprijinul pentru premier

Ambasadorul SUA în Israel participă la procesul de corupție al lui Netanyahu pentru a-şi arăta sprijinul pentru premier

16 iul.
Ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a participat miercuri la procesul de corupţie al premierului israelian Benjamin Netanyahu, desfăşurat la Tel Aviv, pentru a demonstra sprijinul SUA faţă de şeful executivului israelian, a relatat presa locală, preluată de agenția de știri EFE. „Este vorba despre reprezentarea a ceea ce preşedintele (Statelor Unite, Donald Trump) a […]
Academia Oamenilor de Știință anunță că membrii săi au decis diminuarea cu 20% a indemnizaţiei lunare / Academia, criticată dur pentru lipsa de producție relevantă și pentru sinecurile generoase / Sindicalistul Anton Hadăr e nr. 2 în Academie

16 iul. 8
FOTO CFR deschide joi primul tunel feroviar nou, după 8 ani de lucrări cu „viteza trenului mărfar” / În lungime de 650 m, tunelul Bătuța intră în circulație pe un proiectat traseu de mare viteză în județul Arad, de 160 km/h

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

16 iul.
Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. Forţele aeriene ucrainene au anunţat că Rusia a lansat 400 de drone şi o rachetă balistică vizând […]
Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

16 iul. 1
METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

16 iul.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Potrivit hidrologilor, avertizarea intră în vigoare la ora 12.00 şi este valabilă până la miezul nopţii. ”În acest interval sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, precum […]