Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Bunuri contrafăcute, în valoare de peste opt milioane de lei, au fost descoperite în două containere sosite din China în Portul Constanţa, fiind vorba de articole electronice, maşinuţe şi produse de igienă corporală.
Garda de Coastă a transmis, vineri, că o echipă comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa – Sud Agigea a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din China.
“În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 33.565 articole electronice, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute”, se arată în comunicat.
De asemenea, echipele de control au verificat un alt container sosit din China.
Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au găsit 160 de maşinuţe şi 6.720 de produse de igienă corporală, mărfuri contrafăcute.
Bunurile, cu o valoare de aproximativ 8.000.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
sursa: News.ro
NICI CAT VA PLATI olga PEREMISTA PENTRU 2 LUNI DE GAZON DIN BANII juvetilor.
Si cum si-au dat seama?
Marile firme au fabrici in China si chiar daca se specifica ca produsele au testul de calitate facut in tarile europene, te trezesti cu Logo-ul scris aiurea, litere inversate sau cu capul in jos.