G4Media.ro

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel…

Sursa foto: Unsplash / Datingscout

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au informaţii în acest sens, citate de Reuters, preluată de News.ro.

Oferta ar putea strânge aproximativ 10 miliarde de dolari, a spus una dintre persoane.

Pregătirile sunt în desfăşurare, iar detaliile s-ar putea schimba în continuare, au spus sursele, care au vorbit sub rezerva anonimatului, deoarece chestiunea este privată.

Acţiunile vor fi listate la Riad.

”Deciziile privind vânzarea de acţiuni sunt chestiuni pentru acţionarii noştri şi nu sunt ceva despre care putem comenta”, a spus Aramco.

Biroul de comunicare al guvernului nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Citigroup, Goldman Sachs şi HSBC au fost angajate anterior pentru a gestiona vânzarea, a adăugat Reuters.

Arabia Saudită s-a angajat într-o tranziţie economică cunoscută sub numele de Viziunea 2030, care prevede extinderea sectorului privat şi dezvoltarea dincolo de sectorul petrolului.

Guvernul saudit rămâne în mare parte cel mai mare acţionar al Aramco, cu o participaţie de 90%, şi se bazează foarte mult pe plăţile sale.

Aramco se aşteaptă să plătească dividende de 31 de miliarde de dolari, a anunţat compania la începutul acestei luni, în ciuda faptului că a raportat câştiguri mai mici pentru primul trimestru, pe fondul scăderii preţurilor petrolului şi a volumelor vândute.

De la oferta sa publică iniţială din 2019, cea mai mare IPO din lume, acţiunile Aramco au crescut de la un preţ al IPO de 32 de riali pe acţiune la un maxim de 38,64 de riali în urmă cu un an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...