
Aproape toate locurile ATI COVID sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara
Încep să se aglomereze secțiile de terapie intensivă pentru bolnavii de COVID. Aproape toate locurile de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara sunt ocupate, transmite Radio România Actualități.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Subprefectul Ovidiu Drăgănescu a anunțat că joi va discuta cu managerii de spitale despre reorganizarea unităților, astfel încât să poată fi gestionat numărul în creștere al bolnavilor de COVID, despre stocurile de medicamente și starea instalațiilor electrice.
El a precizat pentru Radio România Timișoara că este necesară și o redistribuire a cadrelor medicale între spitale.
„Vom vedea exact numărul de paturi ATI, numărul de paturi non-ATI, apoi vom vedea cum stă fiecare spital cu personalul; deja am primit solicitări de la spitalul modular militar de a suplimenta cu un număr de cadre medicale, deoarece acela, fiind spital nou, creat doar pentru această patologie, nu a avut dedicat un număr de persoane specializate, în special pe ATI. Va trebui să facem o redistribuire între spitale. Tot sistemul de management medical din județul Timiș va trebui să contribuie, să asigurăm peste tot cadrele medicale, deoarece în valul patru au fost probleme, adică au făcut față cu un număr redus de asistente, în special asistente specializate pe ATI”, a declarat Ovidiu Drăgănescu.
sursa foto: Facebook/ RO Vaccinare
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii