
Apele Române, despre situaţia de la Salina Praid: Populaţia nu este în pericol în momentul de faţă, dacă va fi nevoie vor mai evacua persoane
Directorul Departamentului Situaţii de Urgenţă de la Apele Române, Sorin Rîndaşu, a afirmat, în legătură cu situaţia de la Salina Praid, că populaţia nu este în pericol în momentul de faţă, dar că dacă situaţia o va impune atunci vor mai fi şi alte persoane evacuate. El a precizat că toată lumea a ajuns la concluzia că populaţia care este deja evacuată nu va reveni în locuinţe, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Sorin Rîndaşu a fost întrebat, luni, în cadrul şedinţei Comisiei pentru mediu din Parlament la care au fost chemaţi pentru a da explicaţii şefii Salrom şi cei de la Apele Române, care mai este situaţia de la Salina Praid.
”Legat de situaţia actuală, se monitorizează transferul undei de poluare pe râul Corund, Târnava Mică, Târnava Mare, confluenţa cu Mureş. Au fost concentraţii destul de mari, dar în zona Alba Iulia acestea s-au temperat sub 500 de miligrame pe litru. Situaţia însă rămâne destul de complicată în amonte, unde aceste valori sunt destul de mari, astfel încât începând de la confluenţa Corundului până la Târnăveni, situaţia este dificilă din punct de vedere al alimentării cu apă a populaţiei. Constructorul angajat de către Salrom desfăşoară în continuare lucrări pentru poziţionarea unor conducte corugate prin care să se facă separarea apelor dulci de apele de mină şi ţinând cont de situaţia aceasta extrem de dificilă în care există apă sărată în cantităţi foarte mari din zona minieră lucrările înaintează destul de greu”, a explicat Rîndaşi, director în cadrul Apelor Române.
El a fost întrebat dacă este luat în calcul şi scenariul surpării planşeului.
”Este posibilă şi surparea planşeului, dar acest lucru, conform discuţiilor şi cu experţi internaţionali şi ale celor români, nu este iminent. Din câte ştiu, dar aici trebuie să confirme Salrom, au fost instalaţi nişte senzori, nişte staţii total automate care monitorizează în permanenţă deplasările şi în momentul în care apar deplasări neconforme şi care pun în evidenţă faptul că poate să cedeze plafonul, atunci cu siguranţă toată lumea va fi informată din timp. Deci acest sistem permite ca să vadă dacă deplasările sunt mai mari de X centimetri, practic se poate ajunge la concluzia că plafonul este în pericol de cedare”, a mai afirmat Sorin Rîndaşu.
El a adăugat că nu există un pericol imiment ca apele saline să fie deversate în curţile oamenilor.
”Din punct de vedere al apărării împotriva inundaţiilor, conform datelor pe care le deţinem în momentul de faţă, apărarea s-a făcut la un debit de circa 100 de metri cubi pe secundă în cazul colapsării acestui planşeu, care ar avea un volum estimat undeva la 8.000 de metri cubi ca şi volum, dar intervalul de timp în care se prăbuşeşte este extrem de important în această situaţie. Şi expertii străini au apreciat că, din acest punct de vedere, există în continuare o bună posibilitate ca lucrările să fie bine făcute şi că nu există un pericol iminent din punctul de vedere al deversării apelor saline în curţile oamenilor. Asta nu înseamnă că acele concentraţii vor scădea. Ne aşteptăm ca odată ce se întâmplă asta, pe măsură ce vedem cum evoluează lucrurile, ca odată cu prăbuşinile apar salturi în concentraţiile de apă sărată care se descarcă în râul Corund şi acest lucru se simte, evident, în aval”, a mai declarat directorul Departamentului Situaţii de Urgenţă de la Apele Române.
El a precizat că nu mai este nevoie să fie evacuaţi şi alţi cetăţeni din zonă.
”Este o situaţie extrem de dificilă în zona respectivă, dar populaţia nu este în pericol în momentul de faţă şi dacă va fi nevoie, vor fi evacuaţi alţii, suplimentar. Dar în momentul de faţă toată lumea a ajuns la concluzia că populaţia care este deja evacuată nu se va întoarce la locuinţele lor, conform informaţiilor pe care le am de la domnul prefect şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi ale concluziilor cu toţi experţii de la Salină. Nu există un pericol iminent pentru populaţie”, a susţinut Sorin Rîndaşu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.