G4Media.ro

Apel fals la 112: Un cioban beat din Maramureș a reclamat că…

Apel fals la 112: Un cioban beat din Maramureș a reclamat că a fost mușcat de urs

Un cioban de la o stână situată în zona Borişte-Igniş din Munţii Gutâi a alertat, în noaptea de joi spre vineri, autorităţile prin 112, susţinând că ar fi fost muşcat de urs, însă acesta suferise de fapt zgârieturi probabil provocate de căzături, el fiind sub influenţa alcoolului, a informat directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga, transmite Agerpres.

„Echipa de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureş a ajuns în zona menţionată de cioban. Acesta a fost găsit şi prezenta zgârieturi, probabil provocate de căzături, fiind sub influenţa alcoolului. Poliţia şi Jandarmeria i-au verificat identitatea. I-a fost verificată starea de sănătate de colegii de la Ambulanţa Maramureş şi datorită faptului că nu prezenta probleme medicale a fost dus la stâna unde lucra, de echipa Salvamont, tocmai pentru a nu îl expune unor potenţiale viitoare probleme”, a spus Dan Benga.

Potrivit acestuia, ciobanul a fost sancţionat pentru că a apelat fără motiv, prin 112, echipele de căutare – salvare.

sursa foto: STS

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. Pesemne ursul i-a turnat pe gât până n-a mai incăput…Animal lipsit de discernământ !

  2. Bau – baul la modă .
    – De ce nu ai venit ieri la servici ?
    – M-am întâlnit cu ursu’, sefu ‘

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.