Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Compania de Apă Oltenia anunță că joi va fi furnizată apă potabilă în municipiul Craiova doar între orele 19 – 21, în condițiile în care rezerva de apă a municipiului s-a epuizat, din cauza unei avarii și a consumului ridicat.
„Din cauza avariei de pe aducțiunea de apă Isvarna – Craiova, pentru remedierea căreia s-a lucrat 34 de ore, cumulată cu perioada caniculară, care a dus la creșterea excesivă a consumului, rezerva de apă a municipiului Craiova s-a epuizat. În aceste condiții, Compania de Apă Oltenia este nevoită să furnizeze apă, astăzi, 21.07.2022, în intervalul orar 19.00 – 21.00. După ora 21.00 se întrerupe alimentarea cu apă, pentru refacerea stocurilor necesare asigurării alimentării în regim continuu”, se arată într-un comunicat al companiei.
Potrivit sursei citate, vor fi afectate cartierele Șimnicu de Jos, Centura de Nord, Craiovița, George Enescu, Brazda lui Novac, zona de centru, Rovine, Lăpuș, Lăpuș-Argeș, Valea Roșie, Sărari și Bariera Vâlcii.
„Compania de Apă Oltenia S.A., prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului. Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității şi culorii. La apariția acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei”, se arată în comunicat.
„În condițiile acestor avarii de pe aducțiunea Isvarna – Craiova, este evident că realizarea Firului II care să aducă apă de la Isvarna la Craiova este o investiție vitală și urgentă, de maximă importanță. Se lucrează pe toate cele 6 contracte, progresul fizic fiind de peste 50%. Firul II de aducțiune Izvarna – Craiova, cu o valoare totală de peste 115 milioane de euro, presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri, precum și amenajarea incintei de captare Izvarna și o stație nouă de hipoclorit. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumim pentru înțelegere”, încheie compania.
Las’ c-o să le dea mulguța_vulvuța dușuri galbene.
Daca era primar USR in Craiova era plin de postaci pe aici
Postaci scabroși waxeriști.
Declarație mincinoasă cum că va fi apă de la 19 la 21 pentru că este ora 19:36 și înca nu este apă.
Este 20.00.NICI URMA DE APA.CELE 2 ORE PROMISE SINT VRAJELI IEFTINE.
Da Olguta apa calda cum a dat pensii marite: din gura
Oricum lumea in Craiova nu prea bea apa sa nu rugineasca. De spalat…nici atat.