Home » Sportz » Antrenorul Barcelonei, după dezastrul cu Atletico Madrid (0-4): „Nu sunt dezamăgit de echipa mea”

Antrenorul Barcelonei, după dezastrul cu Atletico Madrid (0-4): „Nu sunt dezamăgit de echipa mea”

715
Hansi Flick / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

Barcelona a avut o primă repriză de coșmar pe „Metropolitano”, campioana Spaniei fiind surclasată de Atletico Madrid, scor 4-0. La finalul duelului tur din semifinalele Cupei Spaniei, Hansi Flick, tehnicianul catalanilor, a spus, printre altele, că nu este dezamăgit de echipa sa.

Barcelona a avut parte la Madrid de una dintre cele mai slabe prime reprize din istorie: a fost „demolată” de Atletico, iar la vestiare s-a intrat cu 4-0 în favoarea trupei lui Diego Simeone.

- articolul continuă mai jos -

Garcia (6 – autogol), Griezmann (14), Lookman (33) și Alvarez (45+2) au transformat Barcelona în prima repriză într-o „umbră”.

Pentru returul de pe Camp Nou lucrurile par aproape imposibile pentru catalani, dar Hansi Flick transmite că echipa sa va lupta și va încerca să întoarcă rezultatul de pe „Metropolitano”.

„Nu am jucat bine. Trebuie să ne gândim la doilea meci”, a transmis Flick la început, dând semnalul pentru revenire.

„Trebuie să câștigăm 2-0 în prima repriză și 2-0 în a doua. Va fi foarte dificil, dar vom lupta” – Hansi Flick.

Flick a dezvăluit că, în pauză, a încercat să-și motiveze jucătorii că trebuie să marcheze, că trebuie să reducă diferența.

„Am discutat despre diferite situații și despre faptul că trebuie să jucăm mai bine. Nu am văzut echipa pe care vreau să o văd în prima repriză.

Nu sunt dezamăgit de echipa mea, sunt mândru de sezonul pe care îl avem. Ei (n.r. Atletico) au avut mai multă forță, mai multă dorință de a marca goluri. Astăzi nu există scuze, dar vom reveni.

Nimic nu este decis. Avem nevoie de toți suporterii din stadionul nostru și vom lupta 90 de minute pentru a ajunge în finală”, a precizat Hansi Flick, citat de Mundodeportivo.

Returul de pe Camp Nou va avea loc pe 3 martie.

Cupa Spaniei, semifinale, manșa tur

  • Athletic Bilbao – Real Sociedad 0-1
  • Atletico Madrid – FC Barcelona 4-0.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole