Anchete

Curtea de apel Mureş a amânat din start apelul din dosarul Ţăndărei pentru că inculpaţii nu aveau avocaţi. Tribunalul Harghita i-a achitat pe toţi sau a constatat că faptele de trafic de copii s-au prescris după 9 ani de procese

24 apr. 8
Două asociații ale magistraților critică modificările aduse Codurilor penale: Nu au nicio legătură cu deciziile CCR / Accentul e pus pe evitarea tragerii la răspundere penală a infractorilor

24 apr. 12
Daniel Barbu (ALDE), urmărit penal în dosarul lui Mircea Drăghici pentru că ar fi stopat un control al Autorității Electorale Permanente la PSD

24 apr. 10
RISE Project: Codrin Ștefănescu încasează 2 milioane de euro din vânzarea unui teren care a ieșit din proprietatea statului printr-o decizie de retrocedare ilegală

24 apr. 13
Daniel Barbu, fostul șef AEP, la ieşirea de la DNA: Fiecare partid cheltuieşte banii cum consideră oportun. Nu era în atribuţiile mele să fac control / Codrin Ștefănescu: Toate partidele dau explicații despre cheltuirea banilor la AEP

24 apr. 9
Percheziții la Academia de Poliție în legătură cu amenințările cu moartea la adresa Emiliei Șercan / Cine este principalul suspect / Șercan: Este inimaginabil așa ceva!

24 apr. 16
Daniel Barbu, citat la DNA în dosarul trezorierului PSD, Mircea Drăghici. Barbu a fost șeful AEP, iar acum candidează pe lista ALDE pentru PE

23 apr. 7
Efectele deciziilor CCR: Tribunalul Bucureşti a anulat mai multe probe făcute de SRI în dosarul lui Elan Schwartzenberg. Judecătorii au decis şi revocarea mandatului de arestare şi restituirea cazului la DNA

23 apr. 8
Timesnewroman a pierdut la Curtea de Apel procesul cu CNCD în scandalul ”Curva lui Dragnea”/ Decizia nu este definitivă

23 apr. 11
Publicația satirică Timesnewroman a pierdut la Curtea de Apel București procesul cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a sancționat publicația pentru articolul ”Curva lui Dragnea, asaltată de PSD-iști”. CNCD a sancționat pe 25 aprilie 2018 cu 5.000 de lei societatea care administrează publicația, tot cu 5.000 lei pe autorul articolului, cu 3.000 lei pe […]
Cum justifică trezorierul PSD, Mircea Drăghici, că Mercedesul achiziționat de partid a ajuns la soția lui: Nu a mai servit scopului inițial/ Singurul ”pedepsit” pentru a o cumpăra la același preț a fost subsemnatul 

23 apr. 15
Augustin Lazăr solicită daune morale de 1 leu Ministerului Justiţiei și obligarea instituției de a-și cere scuze public pentru ceea ce scrie în raportul privind activitatea sa managerială

23 apr. 6
Newsweek.ro, dezvăluire în scandalul corvetelor: Fiul avocatei lui Dragnea, afaceri cu reprezentantul concurentului Fincantieri

Înainte de suspendarea licitației pentru corvete, reprezentantul Fincantieri (companie participantă la licitație) în România prelua o firmă de la fiul Flaviei Teodosiu, avocată a lui Liviu Dragnea, dezvăluie Newsweek.ro Pe 6 decembrie 2018, Newsweek România scria că „Instalat în fruntea Ministerului Apărării pentru a-i face pe plac lui Liviu Dragnea, ministrul Gabriel Leș este într-o […]
Încă o lovitură pentru Adamescu jr. CEDO i-a respins ca inadmisibilă plângerea împotriva mandatului de arestare în lipsă emis pentru dare de mită la cererea DNA

23 apr. 2
Atlatszo: Finanţare maghiară record pentru mass-media din Transilvania/ Pe ce s-au cheltuit peste 10 milioane de euro?

23 apr. 4
Guvernul maghiar finanţează cu încă 6 milioane de euro Asociaţia Pentru Spaţiul Media Transilvan. Dar cum s-a modernizat până acum mass-media din Bazinul Carpatic cu banii oferiți de Orban? Dacă indicele succesului este numărul firmelor care apar în preajma asociației, atunci suntem martorii unui veritabil succes, dezvăluie portalul de investigații Atlatzso. ”Construcția verticală și orizontală” […]
Tăriceanu a fost achitat definitiv pentru mărturie mincinoasă

22 apr. 43
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru mărturie mincinoasă. Tăriceanu a fost acuzat de procurorii DNA că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi […]
AUDIO Rise Project: Înainte, a existat șantajul / Înregistrarea unei discuții Cosma - Negulescu în ziua în care Sebastian Ghiță a fugit din țară, despre scandalul pus la cale de acesta

AUDIO Rise Project: Înainte, a existat șantajul / Înregistrarea unei discuții Cosma – Negulescu în ziua în care Sebastian Ghiță a fugit din țară, despre scandalul pus la cale de acesta

22 apr. 26
Cazul Udrea: Un complet de la Înalta Curte întreabă Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă o instanță națională poate să nu aplice o decizie a Curții Constituționale

22 apr. 9
Nou dosar penal pe numele lui Alexander Adamescu: Poliția îl investighează pentru că ar fi scos ilegal bani din firmă ca să îşi plătească avocaţii de la Londra / O parte din bani a ajuns şi la Rudy Giuliani, fostul primar al New Yorkului, ca să susţină amnistia şi graţierea

22 apr. 2
Două asociații de magistrați îl acuză pe șeful Inspecției Judiciare că a mințit public prin omisiune în legătură cu numărul dosarelor cu magistrați deschise la DNA

22 apr. 3
Ultimul termen în dosarul lui Toni Greblă a fost stabilit de Înalta Curte pentru 27 mai

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit, luni, ca pe 27 mai să se desfăşoare ultimul termen în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, este judecat pentru trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals […]
DNA a extins urmărirea penală în cazul trezorierului PSD, Mircea Drăgichi, pentru încă o acuzație de delapidare: I-ar fi cumpărat soției un Mercedes în valoare de 324.800 de lei din banii partidului

22 apr. 7