Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jucătoarea română Anca Todoni a fost eliminată sâmbătă în primul tur al calificărilor turneului WTA 250 Lexus Eastbourne Open, transmite News.ro.
Anca Todoni (20 de ani, locul 90 WTA) a pierdut în trei seturi meciul disputat în companie jucătoarei belgiene Greet Minnen (27 de ani, locul 72 WTA).
Minnen s-a impus în două ore şi 35 de minute, scor 6-7(4), 6-1, 7-6(9) şi va juca în turul următor al calificărilor cu Renata Zarazua (Mexic).