Generalul american Mark Milley, șeful Statului Major Întrunit, afirmă că sistemul de rachete Himars, împreună cu muniția și echipajele instruite, vor fi transferate în Ucraina până la sfârșitul acestei luni, relatează BBC. Acest lucru înseamnă că în câteva săptămâni vor avea în luptă artilerie cu rachete cu rază lungă de acțiune, spune el. Generalul Milley […]
Ambasadoarea Greciei la București, Sofia Grammata, preia atribuțiile de trimis special al Ministerului grec de Externe pentru Balcanii de Vest, transmite publicația elenă Kathimerini, preluată de Rador. Ministrul grec de externe, Nikos Dendias, care s-a deplasat săptămânile trecute succesiv la Tirana, Skopje, Sarajevo, Belgrad, Podgorica și Pristina, a decis să numească un trimis special al […]
Producătorul danez de jucării Lego va investi peste un miliard de dolari într-o fabrică în SUA, pentru a scurta lanţurile de aprovizionare şi a face faţă cererii în creştere de „cărămizi” de plastic colorate, pe una din cele mai mari pieţe ale sale, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Unitatea din Chesterfield County, Virginia, va fi […]
Copiii născuți în regiunea ucraineană Herson începând cu 24 februarie vor primi automat cetățenia rusă, potrivit unei declarații a unui oficial de la Moscova, citat de The Guardian. Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militaro-civile impuse de Rusia în regiunea ocupată Herson a declarat pentru agenția de presă rusă RIA Novosti: „Copiii născuți după 24 februarie […]
Președintele Joe Biden va merge în Arabia Saudită în luna iulie, într-o vizită pe care criticii o descriu drept o încercare disperată de a apela la saudiți pentru a reduce prețul petrolului și o abdicare de la principiile democratice de care a vorbit mereu, în contextul în care conducerea de la Riad este acuzată constant […]
Ford Motor recheamă peste 3,3 milioane de vehicule din America de Nord, care s-ar putea deplasa fără control, deoarece o piesă deteriorată sau lipsă poate împiedica vehiculul să treacă în treapta de viteză dorită, transmite Reuters, citată de News.ro. Într-un dosar depus la Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), Ford a declarat miercuri […]
Airbus a efectuat miercuri zborul inaugural al celui mai nou şi mai mare avion de linie cu corp îngust, A321XLR, în timp ce producătorul european de avioane încearcă să valorifice cererea profitabilă pentru avioane cu rază lungă de acţiune cu o singură punte, transmite Reuters, citată de News.ro. Avionul de pasageri cu două motoare a […]
Rusia şi-a concentrat principalele forţe de atac în nordul regiunii Lugansk şi ar fi încercat să atace simultan în nouă direcţii, a declarat şeful armatei ucrainene, potrivit The Guardian, transmite News.ro. „Lupta aprigă pentru regiunea Lugansk continuă”, a declarat Valeriy Zaluzhny, comandantul-şef al forţelor armate. Ruşii folosesc avioane, grenade propulsate de rachete şi artilerie, a […]
Bitcoin a scăzut miercuri la un nou minim de 18 luni, trăgând în jos şi alte monede mai mici şi aprofundând criza pieţei declanşată în această săptămână de furnizorul de servicii financiare în monede virtuale Celsius, care a blocat retragerile clienţilor, transmite Reuters, citată de News.ro. Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a scăzut cu […]
Liderii Germaniei, Franţei şi Italiei sunt aşteptaţi joi la Kiev să îşi exprime sprijinul pentru Ucraina, în timp ce aceasta luptă să reziste unui atac necruţător din partea Rusiei, transmite Reuters, citată de Agerpres. Organizarea vizitei cancelarului german Olaf Scholz, a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a prim-ministrului italian Mario Draghi a durat câteva săptămâni, […]