Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Profesorii din școlile publice românești au avut și în anul 2020-2021 printre cele mai mici venituri din Europa, cu un salariu brut anual de sub 12.500 de euro, adică puțin peste 1.000 de euro (brut) pe lună. Salariile anuale brute reale au scăzut, în valoare medie, față de anul precedent, în condițiile în care, la nivel european, România se numără printre foarte puținele țări care, în ultimii doi ani, nu a adoptat nicio măsură de creștere a veniturilor profesorilor, potrivit celui mai recent raport al rețelei europene Eurydice privind salariile profesorilor din Europa.
Potrivit raportului citat, un profesor român din învățământul preșcolar a avut un salariu mediu brut anual real de 12.026 euro. Valoarea crește la 12.448 euro în cazul cadrelor didactice din școala primară, 12.243 în cazul profesorilor de gimnaziu și 12.403 în cazul celor de liceu.