
ANALIZĂ Cât de popular mai este Trump printre americani?
Rata de popularitate a președintelui american Donald Trump se învârte în jurul valorilor de 40-45%, mai ridicate decât cele înregistrate în același moment în primul său mandat, dar sub cea a președinților Barack Obama, Bill Clinton, Ronald Reagan sau Gerald Ford atunci când au plecat din Biroul Oval. Trump a avut un nivel final de aprobare de 34% atunci când a părăsit funcția în 2021. Media ratei sale de aprobare în timpul primului mandat a fost de 41%.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Informația pe scurt:
- Trump s-a confruntat cu mai multe probleme în ultimele săptămâni
- Asasinarea activistului conservator Charlie Kirk a avut un impact puternic asupra administrației sale
- Reacția dură a președintelui a mobilizat baza sa, dar a intensificat și criticile, menținând polarizarea ridicată a opiniei publice americane
- Anunțul privind trimiterea Gărzii Naționale la Memphis și operațiunile de aplicare a legii imigrației au dominat agenda, aducând susținere în rândul electoratului “law-and-order,” dar stârnind opoziție în orașe democratice
- Media celor mai multe trackere plasează aprobarea republicanului în jurul a 41-46%, cu dezaprobare mai mare (50–55%)
- Deși cota e modestă, Trump guvernează cu o victorie electorală majoră, control republican în Congres și o Curte Supremă conservatoare
- O serie de blocaje în instanțe arată însă că poziția instituțională nu se traduce automat în popularitate sporită
Săptămâni agitate
Președintele Trump s-a confruntat cu o săptămână marcată de emoții intense și tensiuni politice după asasinarea, pe 10 septembrie, a lui Charlie Kirk, un activist conservator proeminent și fondator al Turning Point USA, a cărui mișcare de tineret a jucat un rol esențial în victoria electorală a republicanului în 2024.
Arizona Republic a reamintit că, într-un discurs televizat din Biroul Oval, în seara asasinatului, Trump l-a descris pe Kirk drept un “martir pentru adevăr și libertate” și a acuzat “stânga radicală” că a cultivat climatul politic ce a dus la uciderea activistului conservator, afirmând că retorica acesteia a fost “direct responsabilă de terorismul pe care îl vedem astăzi în țara noastră.”
Liderul de la Casa Albă a promis că îi va urmări pe cei responsabili, inclusiv persoane și organizații care, potrivit lui, contribuie la violența politică din Statele Unite printr-o retorică inflamatoare.
La două zile de la asasinat, Trump a declarat la emisiunea “Fox & Friends” că “radicalii din dreapta sunt adesea radicali pentru că nu vor să vadă infracționalitate.”
“Îngrijorați de graniță, ei spun: Nu vrem ca acești oameni să intre. Nu vrem să ne ardeți centrele comerciale. Nu vrem să ne împușcați oamenii în mijlocul străzii,” a spus președintele. “Radicalii din stânga sunt problema, iar ei sunt vicleni, oribili și pricepuți politic.”
Pe 12 septembrie, autoritățile l-au identificat pe presupusul ucigaș al lui Kirk ca fiind Tyler Robinson, un tânăr din Utah. Guvernatorul statului, Spencer Cox, a declarat duminică că suspectul nu cooperează cu autoritățile, dar apropiații săi o fac.
Guvernatorul republican a afirmat că autoritățile îi intervievează familia, prietenii și cunoștințele lui Tyler Robinson, care a fost arestat sub suspiciunea că l-ar fi împușcat pe Kirk la un miting desfășurat miercurea trecută la Utah Valley University. Comentatorii americani se așteaptă ca acuzațiile formale împotriva lui Robinson să fie anunțate marți.
Cox a adăugat că anchetatorii adună probe criminalistice și încearcă să înțeleagă mai bine motivațiile lui Robinson.
“Putem confirma că, potrivit familiei și persoanelor pe care le intervievăm, el (suspectul) provine dintr-o familie conservatoare. Dar ideologia sa era foarte diferită de cea a familiei. Și asta face parte din context,” a declarat guvernatorul Cox.
Acesta a adăugat că printre cei care cooperează îndeaproape cu anchetatorii se află și colegul de apartament al lui Robinson, un partener romantic “care trece printr-un proces de tranziție de la bărbat la femeie”. Acesta nu a avut nicio cunoștință despre atac și “a fost șocat când a aflat despre el,” a spus Cox.
Guvernatorul statului Utah a confirmat, de asemenea, un raport din New York Times potrivit căruia Robinson a trimis mesaje online cunoscuților săi după împușcături.
Anchetatorii spun că Robinson i-ar fi indicat tatălui său că el este autorul atacului. Un prieten al familiei a contactat autoritățile locale.
Revenind la Trump, reacția președintelui republican la uciderea lui Kirk a atras critici din partea liderilor politici, activiștilor și celebrităților de stânga de peste ocean. De exemplu, prezentatorul de televiziune Jimmy Kimmel, care îl critică constant pe liderul de la Casa Albă, l-a criticat pe Trump în episodul din 11 septembrie al emisiunii “Jimmy Kimmel Live!” pentru “că i-a arătat furios cu degetul” pe democrați, spunând că i-a făcut responsabili pentru împușcarea mortală a lui Kirk.
Între timp, Trump a anunțat vineri desfășurarea de trupe ale Gărzii Naționale în Memphis (Tennessee), invocând “criminalitatea endemică” și descriind orașul drept “profund afectat.” Măsura, susținută de conducerea statului, marchează o extindere semnificativă a prezenței federale a forțelor de ordine în zonele urbane și ar putea deschide calea pentru desfășurări similare în alte state conduse de republicani.
La o zi după anunțul liderului american, primarul democrat din Memphis, Paul Young, a respins afirmația președintelui Trump conform căreia ar fi fost “fericit” în legătură cu desfășurarea Gărzii Naționale în orașul său, spunând într-un interviu la CNN: “Cu siguranță nu sunt fericit.”
Edilul a spus că nu dorește personal al Gărzii Naționale defilând prin Memphis, deși orașul pe care îl conduce a avut cea mai mare rată a criminalității violente din Statele Unite anul trecut. Memphis, al doilea cel mai mare oraș din statul conservator Tennessee, se află pe primul loc cu 2.501 infracțiuni violente la 100.000 de locuitori, potrivit datelor FBI. Orașul a înregistrat 145 de victime ale omuciderilor în primele opt luni ale anului 2025. Anul trecut, rata a fost de 40,6 omucideri la 100.000 de locuitori, plasându-l pe locul patru între orașele cu cel puțin 100.000 de rezidenți.
Tot legat de Trump, trebuie să mai menționăm că aplicarea legii imigrației de către Administrația de la Washington a continuat, de asemenea, să se intensifice în cadrul “Operațiunii Midway Blitz,” o acțiune de amploare în zona Chicago care vizează imigranți fără acte cu antecedente penale. Operațiunea a atras atenția națională după ce un agent ICE l-a împușcat mortal pe Silverio Villegas-Gonzalez, un imigrant ilegal, despre care oficialii au spus că a opus rezistență la arestare și a târât un ofițer cu mașina sa. Incidentul a stârnit din nou dezbateri privind tacticile de imigrație ale administrației republicane și impactul lor asupra siguranței comunităților.
În sfârșit, după o serie de succese de mare profil la Curtea Supremă a SUA, Administrația Trump a văzut părți cheie din agenda sa blocate în ultimele săptămâni în instanțele federale, judecătorii criticând acțiunile Casei Albe drept “ilegale” și “neconstituționale.” Liderul din Biroul Oval și aliații săi conservatori susțin însă că magistrații care i se opun, cei mai mulți dintre ei numiți de președinți democrați, precum Barack Obama și Joe Biden, îi sabotează în mod voit programul de guvernare, acuzându-i de “activism politic.”
Printre altele, o curte de apel federală a decis că președintele și-a depășit autoritatea atunci când a invocat legea cunoscută sub numele de International Emergency Economic Powers Act (IEEPA) pentru a impune tarife unor țări, subminând astfel o prioritate majoră a lui Trump în al doilea său mandat.
“Tarifele sunt o putere fundamentală a Congresului,” a spus instanța, confirmând constatarea unei curți inferioare potrivit căreia ordinele lui Trump sunt “invalide deoarece contravin legii.”
Hotărârea afectează două seturi de tarife pe care Trump a încercat să le impună, dar nu și altele instituite în baza altor legi.
Tarifele vizate sunt încă în vigoare și vor rămâne astfel cel puțin până pe 14 octombrie, pentru a oferi guvernului timp să depună noi apeluri. Casa Albă a făcut deja apel la Curtea Supremă și a spus că ar fi un “dezastru” dacă decizia curții nu este răsturnată.
De asemenea, magistrații au emis ordine care blochează :
- folosirea de către președinte a așa-numitei legi Alien Enemies Act din vreme de război pentru a accelera deportările imigranților ilegali
- desfășurarea Gărzii Naționale pentru activități de aplicare a legii în California
- înghețarea a 2 miliarde de dolari din fondurile federale pentru Harvard University, acuzată de Casa Albă de antisemitism pe scară largă
- încetarea statutului legal protejat pentru sute de mii de haitieni și venezueleni
Avalanșa de decizii judecătorești vine pe fondul numărului fără precedent de ordine executive emise de președintele Trump, care urmărește să transforme radical guvernul federal.
Popular sau nu?
În acest context, analiștii americani au încercat să vadă care mai este rata de favorabilitate a președintelui republican la aproape opt luni de la revenirea la putere. Reamintim că Trump a câștigat votul popular la alegerile din noiembrie 2024, având 77.302.580 voturi (49,8%) față de 75.017.613 voturi (48,3%) pentru Kamala Harris și a spulberat-o pe democrată în Colegiul Electoral: 312 de voturi electorale față de doar 226 de voturi electorale pentru candidata stângii.
În plus, republicanii domină în prezent ambele camere ale Congresului de la Washington: reublicanii au acum 53 de mandate în Senat (unde majoritatea este de 51 de locuri) și dețin un control fragil în Camera Reprezentanților, cu 219 de mandate față de 213 pentru democrați. Majoritatea în camera inferioară a legislativului american este de 218 mandate.
La acestea se adaugă majoritatea conservatoare a Curții Supreme, cu trei magistrați numiți de Trump în primul său mandat (Neil Gorsuch, Brett Kavanaugh și Amy Coney Barrett), precum și sute de judecători nominalizați de republican pentru curți federale și de apel.
Trump și-a trecut în cont toate cele șapte state swing la aceste alegeri – Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania, Michigan. El este primul candidat la președinție din partea oricărui partid care a făcut acest lucru după victoria istorică a lui Ronald Reagan din 1984 împotriva lui Walter Mondale, în care republicanul a fost reales la Casa Albă după ce și-a trecut în palmares 49 de state. De asemenea, Trump este primul republican care câștigă votul popular în ultimii 40 de ani.
Revenind la momentul actual, institutele de sondare a opiniei publice au oferit următoarele procente pentru ocupantul Biroului Oval:
- Media sondajelor realizată de Real Clear Polling între 21 august și 11 septembrie arată o rată de aprobare de 45,9% și o rată de dezaprobare de 51,4% pentru Trump.
- Conform celui mai recent sondaj Gallup, gradul de aprobare a activității lui Trump este de 40%.
- Un sondaj Reuters/Ipsos desfășurat între 5 și 9 septembrie a raportat că 42% dintre respondenți au dat o evaluare favorabilă a performanței în funcție a republicanului, iar 54% o evaluare nefavorabilă.
- The New York Times arăta o medie zilnică a sondajelor de 44% aprobare și 52% dezaprobare pentru președintele republican la data de 12 septembrie.
- Un sondaj al Associated Press și NORC a indicat că 45% dintre americani aprobă și 53% dezaprobă performanțele lui Trump ca președinte.
- The Economist, conform ultimei actualizări din 12 septembrie, indică că 41% dintre americani au o opinie favorabilă despre Trump, iar 55% o opinie nefavorabilă.
- Un sondaj Rasmussen Reports din 12 septembrie a arătat că 48% dintre americani aprobă și 51% dintre ei dezaprobă prestația lui Trump în fruntea Statelor Unite.
- Un sondaj Morning Consult, actualizat pe 8 septembrie, a arătat că 45% dintre alegători aprobă performanța lui Trump, în timp ce 52% o dezaprobă.
- Sondajul American Research Group din 21 august a arătat o rată de aprobare de 38% pentru Trump și una de 59% de dezaprobare printre americani.
Comentând pe marginea acestor procente, Arizona Republic a scris că Trump a avut un nivel final de aprobare de 34% în ianuarie 2021, cel mai scăzut din cariera sa, măsurat după revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie și chiar înainte de a părăsi funcția. La scurt timp după aceea el a și fost pus sub acuzare a doua oară de către democrații din Congres, din cauza asaltului de pe Capitol Hill.
De asemenea, media ratei de aprobare în primul său mandat (2017-2021) a fost de 41% (Gallup colectează date din epoca Truman).
Comparat cu predecesorii
Cum se compară însă nivelul de aprobare al lui Trump față de foștii președinți ai Statelor Unite, măsurați la final de mandat?
Joe Biden – 40%
Barack Obama – 59%
George W. Bush – 34%
Bill Clinton – 66%
George H.W. Bush – 56%
Ronald Reagan – 63%
Jimmy Carter – 34%
Gerald Ford – 53%
Richard Nixon – 24%
Trump la finalul primului mandat (cu 34%) se află la același nivel cu Carter și George W. Bush, aproape de coada clasamentului, mult sub media pe termen lung.
Nixon este singurul președinte modern care a părăsit funcția cu o rată mai mică (24%), în timp ce Clinton, Reagan și Obama au încheiat mandatele cu aprobări considerabil mai mari, ceea ce arată cât de mult poate varia popularitatea la final de președinție în funcție de context.
În ceea ce privește acuratețea sondajelor, Arizona Republic a notat, citând agenția de sondaje Gallup, că aceste cote de aprobare sunt “o măsură simplă, dar foarte puternică, ce a jucat un rol esențial în politică timp de peste 70 de ani.” Rata de aprobare a unui președinte reflectă procentul americanilor chestionați care aprobă modul în care acesta își exercită funcția. Orice factor poate influența această rată, precum legi adoptate, acțiuni sau alegeri.
Potrivit ABC News, rata de aprobare nu reprezintă doar cât de bine este percepută administrația de publicul larg, ci poate determina rezultatul unei viitoare alegeri pentru un politician sau cât de multe reușește acesta să realizeze pe durata mandatului.
Deși aceste cote sunt ușor de înțeles, Quorum subliniază că unii analiști cred că ele nu mai sunt la fel de utile ca odinioară, din cauza partizanatului extrem și a climatului politic polarizat.
“Rata de aprobare prezidențială a fost întotdeauna influențată de partizanat, membrii partidului președintelui oferind evaluări mai pozitive decât cei ai partidului de opoziție,” arată Pew Research Center. “Însă diferențele dintre republicani și democrați în privința percepției despre președinte au crescut considerabil în ultimele decenii.”
Concluzia comentatorilor de peste ocean este că sondajele recente (Gallup, Reuters/Ipsos, AP-NORC, Economist, Rasmussen etc.) confirmă că Trump se află într-un interval de 40–45% aprobare, cu o dezaprobare consistent mai mare, între 50–55%. Această polarizare profundă reflectă observațiile făcute de Pew Research Center și Gallup, potrivit cărora partizanatul extrem face ca ratingurile să fie mai degrabă un indicator al diviziunilor politice decât al performanței administrative reale.
De aceea analiștii cred că, în cazul lui Trump, sondajele arată mai degrabă o Americă împărțită în tabere ideologice, unde susținerea sau respingerea președintelui republican depinde mai mult de afilierea politică decât de rezultatele concrete.
Surse: Wall Street Journal, Arizona Republic, BBC, CNN, Axios, The Hill, Global News, NBC News, CBS News, New York Post, RealClearPolitics, Gallup, Reuters, New York Times, AP, The Economist, Rasmussen Reports, Morning Consult, American Research Group, ABC News, Quorum, Pew Research Center, YouTube
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.