Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Americanii simpatizează mai mult cu palestinienii decât cu israelienii în conflictul lor, potrivit unui sondaj Gallup publicat vineri, după războiul devastator din Fâşia Gaza, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Potrivit acestei anchete sociologice, 41% dintre americanii declară astăzi că „simpatizează mai mult cu palestinienii” în conflictul din Orientul Mijlociu, în timp ce 36% simpatizează mai mult cu israelienii.
Autorii anchetei susţin că această diferenţă de cinci puncte procentuale nu este semnificativă din punct de vedere statistic, „dar ea contrastează cu avansul net de care beneficia Israelul în urmă cu numai un an (46% faţă de 33%) şi cu avansuri mai importante înregistrate în cursul celor 24 de ani precedenţi”.
Astfel, între 2001 şi 2025, israelienii au conservat constant un avans de două cifre în simpatiile americanilor în Orientul Mijlociu.
Totuşi, opiniile americanilor au încetat să mai fie atât de detaşate pro-Israel în 2019, cu mai mulţi ani înainte de atacul Hamas asupra Israelului de la 7 octombrie 2023 şi războiul care a urmat în Fâşia Gaza.
„Opinia publică americană privind conflictul israeliano-palestinian a evoluat în cursul ultimelor 12 luni şi pentru prima dată din 2001 (…) americanii nu sunt mai favorabili israelienilor decât palestinienilor”, potrivit Gallup.
Această evoluţie se datorează unor „independenţi”, care nu se declară afiliaţi nici republicanilor, nici democraţilor, şi se reflectă în toate grupele de vârstă.
În plus, 57% dintre americani se declară favorabili unui stat palestinian.
Sondajul Gallup a fost realizat telefonic între 2 şi 16 februarie pe un eşantion de 1.0001 adulţi, având o marjă de eroare de plus minus 4%.