israelieni

Americanii simpatizează mai mult cu palestinienii decât cu israelienii, potrivit unui sondaj Gallup

27 feb.
Americanii simpatizează mai mult cu palestinienii decât cu israelienii în conflictul lor, potrivit unui sondaj Gallup publicat vineri, după războiul devastator din Fâşia Gaza, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Potrivit acestei anchete sociologice, 41% dintre americanii declară astăzi că „simpatizează mai mult cu palestinienii” în conflictul din Orientul Mijlociu, în timp ce […]
Americanii simpatizează mai mult cu palestinienii decât cu israelienii, potrivit unui sondaj Gallup

Opt ani de închisoare pentru doi israelieni şi doi greci la aproape patru ani după scandalul interceptărilor ilegale din Grecia cu ajutorul programului de spionaj Predator

26 feb.
Patru persoane, între care un fost militar israelian, au fost condamnate joi la Atena la opt ani de închisoare pentru „încălcarea secretului comunicaţiilor telefonice”, la aproape patru ani după scandalul interceptărilor ilegale cu ajutorul programului de spionaj Predator, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Avocaţii celor patru inculpaţi – doi israelieni şi doi […]
Opt ani de închisoare pentru doi israelieni şi doi greci la aproape patru ani după scandalul interceptărilor ilegale din Grecia cu ajutorul programului de spionaj Predator

Jucătorii israelieni de șah s-au retras de la turneul din Ţara Bascilor pe fondul unei dispute privind drapelul Israelului

12 sept.
Şapte jucători de şah israelieni înscrişi la un turneu spaniol care a început vineri s-au retras din competiţie, au anunţat organizatorii, care le-au comunicat anterior jucătorilor că nu vor putea concura sub steagul naţional, invocând conflictul din Gaza şi exprimându-şi solidaritatea cu palestinienii, relatează Reuters, transmite News.ro. „Unul după altul, au continuat să se retragă […]
Jucătorii israelieni de șah s-au retras de la turneul din Ţara Bascilor pe fondul unei dispute privind drapelul Israelului

Belgia transmite Curţii Penale Internaţionale dosarele a doi militari israelieni arestaţi la Tomorrowland, acuzaţi de crime de război în Războiul din Fâşia Gaza de către un ONG belgian propalestinian, Hind Rajab Foundation

30 iul.
Autorităţile belgiene urmează să transmită Curţii Penale Internaţionale (CPI) dosare dintr-o anchetă deschisă în urmă cu zece zile împotriva a doi militari israelieni, acuzaţi de o organizaţie nonguvernamentală (ONG) belgiană propalestiniană – Hind Rajab Foundation (HRF) – de faptul că au comis crime de război în Războiul din Fâşia Gaza, anunţă miercuri parchetul federal belgian, […]
Belgia transmite Curţii Penale Internaţionale dosarele a doi militari israelieni arestaţi la Tomorrowland, acuzaţi de crime de război în Războiul din Fâşia Gaza de către un ONG belgian propalestinian, Hind Rajab Foundation

Patru bulgari urmează să fie judecaţi în toamnă la Paris cu privire la ”mâinile roşii” de pe Memorialul Holocaustului / Ei riscă până la şapte ani de închisoare şi amenzi de 75.000 €. O primă audiere la 11 septembrie, procesul pe fond, la sfârşitul lui octombrie

26 iul.
Patru bărbaţi bulgari urmează să fie judecaţi în toamnă de către un tribunal corecţional din Paris în dosarul ”mâinilor roşii” imprimate pe Memorialul Holocaustului în mai 2024, anunţă sâmbătă parchetul, confirmând astfel o dezvăluire a postului Franceinfo, relatează AFP, citată de News.ro. Trei dintre ei se află în detenţieprovizorie după ce au fost extrădaţi din […]
Patru bulgari urmează să fie judecaţi în toamnă la Paris cu privire la ”mâinile roşii” de pe Memorialul Holocaustului / Ei riscă până la şapte ani de închisoare şi amenzi de 75.000 €. O primă audiere la 11 septembrie, procesul pe fond, la sfârşitul lui octombrie

Doi israelieni au fost arestaţi pentru spionaj în folosul Iranului

28 ian. 1
Autorităţile israeliene au anunţat luni arestarea a doi israelieni suspectaţi că au spionat în folosul Iranului, dintre care unul este acuzat că a transmis Republicii Islamice informaţii clasificate obţinute în timpul serviciului său militar în cadrul forţelor de apărare antiaeriană, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Acesta este cel mai recent anunţ dintr-o […]
Doi israelieni au fost arestaţi pentru spionaj în folosul Iranului

Norvegia îşi scade nivelul alertei teroriste şi estimează că riscul pe care-l reprezintă Iranul cu privire la ţinte evreieşti şi israeliene a scăzut. Ameninţarea extremistă rămâne neschimbată

14 nov.
Serviciile norvegiene de securitate internă (PST) au scăzut nivelul alertei teroriste, apreciind că riscul pe care-l reprezintă Iranul cu privire la ţinte evreieşti şi israeliene a scăzut, relatează agenția de știri AFP, transmite News.ro. Această decizie scade la nivelul ”moderat”, de la ”mare”, la fel ca în urmă cu cinci săptămâni, pe fondul unei escaladări […]
Norvegia îşi scade nivelul alertei teroriste şi estimează că riscul pe care-l reprezintă Iranul cu privire la ţinte evreieşti şi israeliene a scăzut. Ameninţarea extremistă rămâne neschimbată

Noi violenţe la Amsterdam după declararea stării de urgenţă în oraş. Un tramvai a fost vandalizat și s-au tras focuri de armă

12 nov.
Manifestanţi au distrus infrastructuri publice în revolte propalestiniene la Nieuw-West, la Amsterdam, după declararea stării de urgenţă în oraş, în urma unor violenţe la un meci de fotbal, joi, Ajax-Maccabi Tel Aviv, relatează canalul de știri Euronews şi agenția Reuters, citate de News.ro. Potrivit ziarului olandez Telegraaf, manifestanţi mascaţi au scandat ”Palestina liberă” şi ”evrei, cancer” […]
Noi violenţe la Amsterdam după declararea stării de urgenţă în oraş. Un tramvai a fost vandalizat și s-au tras focuri de armă

O adunare a unor studenţi propalestinieni la Dortmund, dispersată din cauza venirii Gretei Thunberg. Activista acuză Germania de ”reducerea la tăcere” a activiştilor împotriva ”genocidului şi ocupaţiei Palestinei”. CDU cere să i se interzică intrarea în ţară

09 oct. 1
Poliţia germană a dispersat o tabără propalestiniană a unor studenţi, la Dortmund (vest), din cauza anunţului venirii Gretei Thunberg, alimentând astfel un scandal în Germania împotriva activistei suedeze de mediu – din cauza poziţiei acesteia ostilă Israelului, relatează AFP, conform News.ro. ”Evenimentele recente legate de persoana lui Thunberg au condus la evaluarea faptului că era vorba […]
O adunare a unor studenţi propalestinieni la Dortmund, dispersată din cauza venirii Gretei Thunberg. Activista acuză Germania de ”reducerea la tăcere” a activiştilor împotriva ”genocidului şi ocupaţiei Palestinei”. CDU cere să i se interzică intrarea în ţară

Patru israelieni au rămas blocați în zăpadă, la Crucea lui Chil, în Maramureș / Voiau să ajungă la Cluj și au ales drumul cel mai scurt

09 ian. 3
Patru cetățeni israelieni rămași înzăpeziți au fost ajutați de jandarmii montani maramureșeni. Marți după-masă, în jurul orei 17.00, jandarmii montani din cadrul Postului Montan Cavnic au fost solicitați de către dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureș pentru a acorda sprijin unor cetățeni israelieni rămași înzăpeziți cu autoturismul pe drumul județean 109 F ce face legătura […]
Patru israelieni au rămas blocați în zăpadă, la Crucea lui Chil, în Maramureș / Voiau să ajungă la Cluj și au ales drumul cel mai scurt

Susținătorii israelieni și palestinieni s-au confruntat în mitinguri separate la New York

09 oct. 2
Susținătorii israelieni și palestinieni s-au adunat pentru mitinguri în Times Square înainte de a mărșălui spre est către Națiunile Unite – dar nu fără a-și îndrepta furia unii împotriva celorlalți, relatează abc7ny.com. Duminică a marcat prima zi a mitingurilor din New York – unde mulți dintre cei care încearcă cu disperare să primească vești de […]
Susținătorii israelieni și palestinieni s-au confruntat în mitinguri separate la New York

Palestinienii și israelienii s-au angajat la Sharm el-Sheikh să reducă violența

20 mart.
Oficiali palestinieni şi israelieni s-au angajat duminică să depună eforturi pentru a reduce intensificarea violenţei în cadrul discuţiilor din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, a doua întâlnire de acest fel în mai puţin de o lună, informează dpa, citată de Agerpres. Angajamentul vine cu câteva zile înainte de începerea lunii sfinte musulmane Ramadan, care va coincide […]
Palestinienii și israelienii s-au angajat la Sharm el-Sheikh să reducă violența

Blinken intervine în conflictul dintre Israel şi palestinieni: Îndemnăm acum toate părţile să ia măsuri urgente pentru o revenire la calm şi o dezescaladare

30 ian. 3
Secretarul american de stat, Antony Blinken, i-a chemat luni pe israelieni şi palestinieni să ‘ia măsuri urgente pentru o revenire la calm’, după mai multe zile de violenţe sângeroase, transmite AFP, citată de Agerpres. ‘Îndemnăm acum toate părţile să ia măsuri urgente pentru o revenire la calm şi o dezescaladare’, a spus Blinken într-o conferinţă […]
Blinken intervine în conflictul dintre Israel şi palestinieni: Îndemnăm acum toate părţile să ia măsuri urgente pentru o revenire la calm şi o dezescaladare

Israel: Poliția a arestat patru cetățeni israelieni, la solicitarea autorităților din Germania, fiind acuzați că au păcălit milioane de germani

20 oct. 1
Poliţia din Israel a arestat, la solicitarea autorităţilor germane, patru cetăţeni israelieni acuzaţi că au păcălit milioane de germani, relatează miercuri dpa, citată de Agerpres. Victimele au fost convinse prin intermediul unor call-center-uri să investească sume importante în acţiuni şi monede străine, între altele, a menţionat poliţia. Ele au constatat însă ulterior că tranzacţiile respective […]
Israel: Poliția a arestat patru cetățeni israelieni, la solicitarea autorităților din Germania, fiind acuzați că au păcălit milioane de germani