Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunțat, luni, că în acest weekend a dat 77 de sancțiuni pentru ilegalități pe plajele sălbatice din zona rezervației naturale.
„În cadrul acțiunilor de monitorizare și control au fost identificate și aplicate, potrivit legii, 77 de sancțiuni pentru cazuri de campare, acces nepermis în zone strict protejate, activități de transport persoane fără acte de reglementare sau fără respectarea acestora, circulația sau staționarea vehiculelor pe plaje, diguri și faleze (52 amenzi contravenționale în valoare de 52.500 lei și 25 avertismente)”, se arată într-o postare pe pagina Facebook a ARBDD.
Totodată, ARBDD precizează că vor fi efectuate controale inclusiv în ceea ce privește viteza de deplasare a ambarcațiunilor pe Dunăre și a stabilit 24 de trasee turistice de-a lungul rezervației naturale, dintre care 15 trasee navale.
„În scopul protejării patrimoniului natural unic al Rezervației Biosferei Delta Dunării, Administrația Rezervației a stabilit un număr de 24 trasee turistice în rezervație, dintre care 15 trasee navale ce se pot efectua numai cu mijloace de transport pe apă și 9 trasee terestre ce se pot efectua prin drumeții sau cu mijloace de transport rutier”, mai arată ARBDD.
Sursa foto: Facebook/ ARBDD – Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii
Există plaje în deltă la fel cum există savane în luncă
Probabil, pentru ca, teritorul administrat de arbbd e vast si includr si plajele de la cirbu, midia, chuar si Navodari, deai am solicitat oe email o demarxare clara in zona Istria a teritoriului adm de ei, n7c8 dupa 2 luni nu am raspuns. Lor le place sa spuna ca zona x e a lor dar zoba x pe hartă pe anumite site-uri nu e a lor sau cum ar fi malul de la razlem cu baltile mici de la Istria langa cetate,/muzeu…
Stii unde este delta pe harta? E clar ca te tine sub papuc acasa doamna:)))
@Alex
Tu confunzi delta cu punctul g. Ai vrea tu ăla
Aha, si totusi stii unde este pe harta ? Ia l pe barbu ca sa gasiti impreuna punctul g
@Barbă
Tu știi unde e punctul g?
Usor fetelor, hiadeti ca se poate fara scandal. Cu sau fara vaccin punctul g nu se toceste!
Beezy, se pare ca si tu faci parte din categoria care ajunge pe faleza dunarii la Tulcea si intreaba daca e bun drumul pana la Sulina si eventual cum pleaca trenul in colo…
Miticii cocălari trebuie arși. Ăștia nu respectă nimic.
De bărcile cu sute de cai care taie plasele pescarilor, distrug vegetația și stresează pasările nu se ating. Poliția de frontieră e pe praduit, braconaj si alte activitati interlopesti. Fix hipiotii cu cortul sunt prima problema a Deltei. Nu zic, e bine sa se respecte legea chiar si daca nu e evident rostul ei, dar la fel ca-n alte cazuri, se incepe de une e mai putin grav si nu se mai ajunge la cei care chiar distrug balta prin prezenta lor.
Huuuuuuuuuuuuuuuuuo !
Chiar vă pasă de rezervația Delta Dunării, că din martie 2020 și paaaaaanâ în prezent, v-a durut drept în cur de România și poporul român, economia României este la pământ și poporul român moare de foame !
Haaaaide băi! Dacă le pasa de ceva făceau locuri de campare civilizate.
Ei vor doar sa strângă amenzi de la gusteri.
Intai sa Faca ceva decent și pe urma sa dea sancțiuni. Tara de muisti!
Dar ca te căci in bălării printre alți rahatu??!
Pentru asta de ce nu plătește amenda administrația?
Dar pe plajea dela tuzla unde tot cei acolo e ilegal si fara firme fara case de marcat., primaria tuzla stia ca e bagata cu primarul in evaziune fiscala
Niste derbedei cu arme de foc. Nu o sa mai avem voie sa campam decat in tarc. Iar copiii nostrii, vor crede ca mamaliga se cumpara de la magazin. Sa le dea amenda la cei care lasa gunoaie pe jos, la cei care distrug. Nu celora care isi educa copiii si îi invata ca viata poate fi frumoasa si in natura. Sa vezi pasarilesi animalele live, nu la discovery channel in arii protejate pe termen nedefinit de #natura2000.