Home » Articole » Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov: „Vom răspunde la obrăzniciile Republicii Moldova”

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov: „Vom răspunde la obrăzniciile Republicii Moldova”

4460
Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov: „Vom răspunde la obrăzniciile Republicii Moldova”
Sursa foto: moldova.mid.ru
Ascultă articolul

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov, a acordat un interviu pentru canalul de Telegram Sputnik în care a avut un mesaj care sună a amenințări directe pentru Republica Moldova, consideră experții, transmite TVR Moldova.

„Rușii sunt oameni civilizați și nu vor răspunde cu obrăznicie la obrăzniciile Republicii Moldova. Dar asta nu înseamnă că noi nu vom răspunde deloc, cum credeau și ucrainenii.” a spus ambasadorul Federației Ruse, neacreditat la Chișinău, Oleg Ozerov.

- articolul continuă mai jos -

Mai mult, modul în care diplomatul a vorbit, în timp ce fuma și bea alături de niște icoane, vorbește mult despre atitudine sa și a Kremlinului, notează sursa citată.

În interviul acordat pentru Sputnik Moldova, un canal interzis în Republica Moldova, Ozerov a acuzat autoritățile de la Chișinău de lipsă de moralitate si că nu respectă drepturile cetățenilor ruși.

„Așa cum spunea și ministrul nostru, diplomația rusă constă în faptul că… noi suntem oameni civilizați. Nu răspundem cu obrăznicie la obrăznicie. Este vorba despre educație și comportament civilizat. Dar asta nu înseamnă că noi nu vom răspunde deloc, e o mare confuzie. Exact așa, apropo, au crezut ucrainenii cândva. Vă amintiți că Poroșenko, prin 2015, când venise la putere, el spunea: copiii noștri vor învăța în căldură, iar în Donbas vor sta în subsoluri. Dar ceea ce se întâmplă acum, cred eu, vorbește despre faptul că Rusia poate răspunde, dar nu vrea să facă asta.”, a spus Oneros.

Deși a dat asigurări că Rusia nu vrea să atace Republica Moldova, el a reamintit o declarație a lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, potrivit căruia Rusia nu vrea ca Republica Moldova să ajungă la fel ca Ucraina. El a menționat că Moscova nu își va retragă militarii din stânga Nistrului.

Ozerov a criticat și faptul că între Republica Moldova și România se construiesc linii de înaltă tensiune.

Replica ministrului de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, a venit într-o emisiune a TVR Moldova.

„Nu ne putem preface că plouă, avem realitatea pe care o cunoaștem. În același timp trebuie să spunem că noi ne dorim o relație stabilă cu toți partenerii, capacitatea de livra servicii consulare cetățenilor noștri din Federația Rusă. De aceea trebuie să ne îngrijim de o minimă stabilitate în relațiile noastre bilaterale. E ridicol … atunci când nu vii cu cele mai bune intenții.”, a declarat ministrul de Externe.

Potrivit TVR Moldova, Oleg Ozerov nu și-a primit acreditările de ambasador în Republica Moldova, nefiind acceptat de autorități.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole