G4Media.ro

Ambasadorul american a amendat ipocrizia lui Viktor Orbán, care cere SUA să…

Sursa Facebook: US Embassy Budapest

Ambasadorul american a amendat ipocrizia lui Viktor Orbán, care cere SUA să nu se amestece în politica maghiară, dar îl susține public pe Trump

Dat fiind faptul că Guvernul ungar consideră de obicei drept o ingerință în treburile interne dacă într-o altă ţară este amintită deteriorarea statului de drept în Ungaria, ambasadorul SUA la Budapesta, David Pressman, a semnalat că Viktor Orbán tocmai s-a amestecat în treburile interne ale Statelor Unite, scrie publicația maghiară NÉPSZAVA, citată de Rador.

„Continuaţi lupta, domnule preşedinte! Suntem cu dumneavoastră!, a scris premierul Viktor Orbán la plural regal pe Twitter, într-un mesaj adresat fostului președinte american Donald Trump, care a fost acuzat că a mituit-o pe actrița porno Stormy Daniels.

Toate acestea nu comportă, desigur, în sine o noutate aparte, deoarece Guvernul Orbán i-a susţinut în mod deschis şi până acum pe republicani faţă de democraţi, în Statele Unite, în timp ce, de exemplu, îi place să interpreteze chiar și cea mai mică critică internațională la adresa statului de drept ungar drept ingerință în treburile interne ale Ungariei.

Contradicție a putut fi observată acum și de ambasadorul american David Pressman, deoarece i-a transmis un mesaj pe Twitter ministrului de externe, Péter Szijjártó, văzând postarea recentă a lui Viktor Orbán: „Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a afirmat în urmă cu câteva săptămâni: Noi arătăm respect prin faptul că nu ne amestecăm în politica internă a altor țări și nu exprimăm opinii care ar putea încerca să influențeze această politică”.

Péter Szijjártó a fost revoltat ultima dată, de exemplu, din cauză că Raportul de ţară american privind Ungaria a constatat, printre altele, că cenzura este la modă, că Guvernul Orbán restricționează libertatea presei, că independența justiției este atacată, iar corupţia înfloreşte. „Cum îşi permit ei aşa ceva?”, a răbufnit şeful diplomaţiei ungare. Iar, Guvernul Orbán informează în mod sistematic şi absolut deschis opinia publică despre țările pe care le consideră aliate, respectiv pe cine susţine, fie că este vorba de state membre ale UE, fie că este vorba despre Israel sau de Statele Unite. (
Traducerea: Rozália Gănciulescu)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. ungurii niste Chihuahua galagiosi