Home » Articole » Alți doi pădurari bătuți de hoții de lemne. Ministra Mediului cere bodycamuri pentru tot personalul silvic: Pentru asta federația sindicală nu și-a folosit puterea în negocieri

Alți doi pădurari bătuți de hoții de lemne. Ministra Mediului cere bodycamuri pentru tot personalul silvic: Pentru asta federația sindicală nu și-a folosit puterea în negocieri

8907
Alți doi pădurari bătuți de hoții de lemne. Ministra Mediului cere bodycamuri pentru tot personalul silvic: Pentru asta federația sindicală nu și-a folosit puterea în negocieri
FOTO: Stive de bușteni proaspăt tăiați / sursa: dreamstime.com
Ascultă articolul

Ministra Mediului Diana Buzoianu anunță sâmbătă că va cere Romsilva ca tot personalul silvic să fie dotat cu cu bodycamuri, după ce alți doi pădurari au fost bătuți de hoții de lemne, transmite MEDIAFAX.

„Încă doi pădurari sau rangeri au fost agresați de hoții de lemne și au ajuns la spital zilele acestea. De ani de zile se tot vorbește de cum cei care luptă împotriva tăierilor ilegale sunt marginalizați în propria instituție. Sunt lăsați singuri. Deși ei sunt eroii care nu întorc capul la ilegalități”, a scris sâmbătă pe Facebook Diana Buzoianu.

- articolul continuă mai jos -

Ea spune că, în ultimii ani, conducerea Romsilva a investit în hoteluri sau în sporuri de pensionare, sute de milioane, în loc să ia bodycamuri pentru tot personalul silvic, „să știe toți că sunt mai în siguranță”.

„Pentru asta federația sindicală nu și-a folosit puterea în negocieri. Sutele de pădurari de bună credință puși în pericol anual pentru că sunt minoritatea care își face treaba nu a reprezentat un subiect”, adaugă ministra Mediului.

Diana Buzoianu a anunțat că miercuri va chema conducerea Romsilva, căreia îi va transmite că „pentru Ministerul Mediului, este esențial să se prevadă în bugetul lor din 2026 banii necesari pentru bodycam-uri pentru tot personalul silvic”.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole