Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Seria fantastică de 15 meciuri fără înfrângere a Interului lui Cristi Chivu a fost stopată de marea rivală AC Milan. Cu toate acestea, Max Allegri, antrenorul rivalei din oraș, transmite că „nimic nu s-a schimbat” după ce a câștigat Derby della Madonnina.
Ultima înfrângere a Interului data din meciul tur cu AC Milan (0-1). De la acel moment, trupa lui Chivu „a decolat” în campionat și a bifat 15 meciuri fără să piardă (14 victorii).
După ce a învins-o din nou pe Inter, Max Allegri a surprins la conferința de presă, antrenorul Milanului vorbind de distanța față de Juventus și nu despre faptul că s-a apropiat de la șapte puncte de Inter.
„Am reușit să o menținem pe Juve la 10 puncte distanță. Era important să obținem un rezultat bun și, din fericire, am câștigat.
Titlul? Șapte puncte înseamnă mult, iar Inter e echipa mai puternică. Inter rămâne favorita clară”, a transmis Allegri după ce l-a învins din nou pe Chivu.
Tehnicianul Milanului a explicat și strategia din spatele victoriei din derby.
„Am muncit timp de 6-7 luni pentru a ajunge în martie în formă maximă. Am fi putut fi mai concentrați în ultimii 30 de metri, dar în prima repriză am irosit foarte multă energie..
Am cedat mai apoi iniţiativa, din păcate, iar Inter ne-a dominat. Dar, în afară de acea ocazie a lui Dimarco, ne-am apărat grupat.
Ar trebui să fim foarte mulțumiți de victorie, dar obiectivul nostru nu s-a schimbat.
Juve este la 10 puncte în spate, Como și Roma sunt la 9 puncte în spate. Suntem într-o poziţie bună (n.r. de a prinde unul din primele patru locuri care duc în Champions League”, a mai spus Max Allegri.
Este pentru prima dată începând cu sezonul 2010-2011 când AC Milan câștigă ambele derbiuri cu Inter într-o stagiune. La acel moment, antrenorul trupei de pe San Siro era tot Max Allegri.