G4Media.ro

Alina Gorghiu, despre fugarul Adrien Stephane Mureşan: Având în vedere că are…

Sursa foto: Pixabay

Alina Gorghiu, despre fugarul Adrien Stephane Mureşan: Având în vedere că are dublă naţionalitate, şi română şi franceză, din perspectiva magistraţilor din Franţa şi a legislaţiei de acolo, este eligibil să poată executa pedeapsa în Franţa

(Știre actualizată) Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi despre fugarul Adrien Stephane Mureşan, că, având în vedere că are dublă naţionalitate, şi română şi franceză, din perspectiva magistraţilor din Franţa şi a legislaţiei de acolo, este eligibil să poată executa pedeapsa în Franţa, ea menţionând că nu s-a formulat în momentul acesta nicio solicitare oficială în sensul recunoaşterii hotărârii şi executării pedepsei în Franţa.

”Legat de această persoană condamnată în România, potrivit informărilor colegilor de la Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Paris, şi acestea sunt informaţii recente pe care vi le pot furniza, prin intermediul magistratului de legătură, acesta a avut un prim termen în faţa Curţii de Apel Paris în 17 aprilie, foarte recent. Având în vedere că are dublă naţionalitate, şi română şi franceză, din perspectiva magistraţilor din Franţa şi a legislaţiei de acolo, este eligibil să poată executa pedeapsa în Franţa, aşa com rezultă din comunicările pe care le-am avut cu Parchetul, în data de 16 aprilie”, a declarat Alina Gorghiu, citată de News.ro.

Ministrul Justiţiei a arătat că ”nu s-a formulat în momentul acesta nicio solicitare oficială în sensul recunoaşterii hotărârii şi executării pedepsei în Franţa”.

”Am verificat cu colegii de la Judecătoria Braşov şi mi-au spus că nu s-a formulat această solicitare. Singura solicitare care s-a făcut instanţei, până la acest moment, este să se traducă în limba franceză mandatul european de arestare”, a arătat Gorghiu.

Ministrul Justiţiei a declarat că, din informaţiile pe care i le-au furnizat colegii de la Parchetul general din Paris, la primul termen s-a consemnat lipsa de consimţământ a lui Mureşan de a fi predat autorităţilor din România.

”Avocaţii persoanei în cauză au solicitat încă un termen pentru a se lua la cunoştinţă de mandatul european, între timp s-a făcut şi solicitarea de traducere a mandatului european în limba franceză. Noul termen acordat de instanţa din Franţa este 5 iunie, urmând ca la acest termen să se depună un memoriu, probabil, cel puţin aşa a comunicat echipa de avocaţi, prin care să se conteste valabilitatea mandatului de arestare, prin invocarea unor încălcări ale dreptului la un proces echitabil. Vom vedea ce apărări va formula echipa fugarului, ce informaţii necesare de la statul român, de la ANP, de la instanţele din România”, a arătat Gorghiu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Tare” ministru! A mai adus un fugar, n’așa?