Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Alergia la laptele de vacă se numără printre cele mai frecvente alergii întâlnite la copilul mic, atrag atenția specialiștii, relatează Agenția de presă Rador.
Ca urmare, medicii de familie sunt sfătuiți să nu neglijeze simptomele care pot apărea și după o zi sau mai multe de la consumul alimentului și să recomande teste de laborator specifice pentru depistarea afecțiunii la copii.
Tema a fost dezbătută în acest weekend la Congresul Național al Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, care s-a desfășurat în Poiana Brașov. Dr. Bianca Simionescu, Clinica Pediatrie II Cluj: „Medicul de familie recunoaște ușor formele de alergie evidente cu șoc anafilactic, cu umflături ale buzelor, cu dificultăți respiratorii, cu urticarie, însă tot mai puțin medici de familie tratează primele scaune cu sânge ale sugarului alimentat la sân cu antibiotic, gândindu-se că e o infecție ce pare la prima vedere, deci este colită alergică indusă de proteinele alimentare. Necazul e că la vârsta copilăriei, scaune cu sânge pot fi date și de salmonelă și de campylobacter întrucât copiii umblă peste tot, cu mânuțele pe jos, dar și de alergii”, susține medicul.
Alergia la laptele de vacă constituie un factor de risc foarte important în apariţia rinitelor alergice, astmului şi eczemelor la copii, spune medicul. Unii dintre copiii cu această afecţiune pot dezvolta, înainte de pubertate, reacţii alergice şi faţă de proteina din albuş de ou, grâu, soia, pește, arahide sau faţă de polenuri, acarieni şi păr de pisică.