Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și justiție au dispus trimiterea în judecată a trei bărbați, acuzați că ar fi tâhărit și ar fi încercat și ucidă doi cetățeni nepalezi, pentru că aceștia din urmă au refuzat să le dea țigările din buzunar.
Conform unui cominucat al Parchetului, „în data de 26 august 2025, în jurul orei 23.40, în timp ce se afla în proximitatea unei treceri la nivel cu calea ferată din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, primul inculpat, însoțit de ceilalți doi inculpați, i-a aplicat persoanei vătămate, cetățean nepalez, mai multe lovituri cu un obiect contondent (bucată de lemn), pumni și picioare la nivelul capului, spatelui și picioarelor. Persoana vătămată a căzut la pământ ca urmare a agresiunilor suferite, fiindu-i produse leziuni traumatice pentru care sunt necesare 55-60 de zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice de la nivelul cranio-cerebral punându-i în primejdie viața. Ulterior, ceilalți doi inculpați au căutat în buzunarele persoanei vătămate și i-au sustras un pachet de țigări.
Totodată, al doilea inculpat a agresat fizic o a altă persoană vătămată, tot cetățean nepalez, lovind-o cu pumnul în zona feței, în scopul sustragerii de bunuri (țigări) după ce persoana vătămată a refuzat să-i dea inculpatului țigările pe care acesta le solicitase, menționând că nu are asupra sa țigări.
Primul inculpat este arestat preventiv în cauză, iar ceilalți doi se află sub măsura preventivă a controlului judiciar. Rechizitoriul a fost înaintat Tribunalului Cluj, instanță competentă să judece cauza în fond”.
Nenorocitii astia nu au nume?
Sa-i afle si comunitatea locala!
Sa zaca in puscarie!
La ce-ți trebuie nume, Alexia?
Dacă pe Emil Gînj din Miheșu de Câmpie județul Mureș îl știi cu nume, adresă și fotografie, iar autoritățile sunt incapabile să-l prindă, la ce-ți folosește?
Măcar pe ăștia i-au prins.
Toate jafurile, tâldăriile etc., dacă implică un ceyățean român și unul de altă etnie, sunt manifestări xenofobe.
E surprinzător că de data asta presa n-a scris despre cât de xenofobi sunt românii.