Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Gruparea Stat Islamic (ISIS) a revendicat atacul de vineri asupra ambasadei Pakistanului la Kabul, confirmând că l-a vizat pe şeful misiunii, relatează Agerpres.
Liderii ISIS au transmis, într-un comunicat publicat pe SITE, „că l-a atacat pe ambasadorul Pakistanului”, calificat drept „trădător”, confirmând versiunea premierului pakistanez, Shehbaz Sharif, care denunţase o „tentativă de asasinat” împotriva şefului misiunii.
Un suspect a fost arestat după aceste tiruri care au rănit grav un agent de securitate al ambasadei.
Chiar dacă Pakistanul nu a recunoscut oficial guvernul taliban, şi-a păstrat ambasada deschisă după ce islamiştii au revenit la putere în august 2021.
Pakistanul întreţine relaţii complicate cu talibanii, pe care este acuzat că i-a ajutat pe ascuns de la emergenţa lor la începutul anilor 1990 şi după invazia americană a Afganistanului în 2001, oferind în acelaşi timp sprijinul oficial Washingtonului.
Talibanii au revenit la putere în Afganistan în august 2021, concomitent cu retragerea trupelor americane şi străine din ţară