Home » Articole » AEP face apel la presa tv, radio, scrisă și online să nu prezinte rezultate la exit-poll înainte de închiderea urnelor, duminică seara

AEP face apel la presa tv, radio, scrisă și online să nu prezinte rezultate la exit-poll înainte de închiderea urnelor, duminică seara

AEP face apel la presa tv, radio, scrisă și online să nu prezinte rezultate la exit-poll înainte de închiderea urnelor, duminică seara
Foto: INQUAM PHOTOS/Virgil Simonescu
Ascultă articolul

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face un apel la mass-media (TV, radio, presă scrisă și online) ca, duminică, 4 mai, să nu prezinte, înainte de încheierea votării pentru alegerea Președintelui României, sondaje realizate la ieşirea de la urne.

AEP amintește, într-un comunicat de presă, că, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „în ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării”.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, potrivit prevederilor art. 55 lit. y) și art. 56 alin. (1) și alin. (2) lit. f) și g) din aceeași lege, nerespectarea dispozițiilor invocate anterior constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei, iar constatarea contravenției este de competența Consiliul Naţional al Audiovizualului, în cazul în care aceasta este comisă de radiodifuzori, respectiv de competența Autorității Electorale Permanente, în cazul în care este comisă de altcineva decât de radiodifuzori.

Pot efectua sondaje la ieșirea de la urne doar institutele de sondare a opiniei publice sau societăţile comerciale ori organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie şi care sunt acreditate, în acest sens, prin decizie, de către Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025.

Sunt acreditare să efectueze sondaje la ieșirea de la urne: Centrul de sociologie urbană și regională – CURS, Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde, SC Gabriel Smart Constrans SRL, ARA Public Opinion SRL, SC Inter Regional Media SRL.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole