Adunarea Națională votează în unanimitate abrogarea Codului Negru, vechi de peste 300 de ani, la aproape 180 de ani de la abolirea totală a sclaviei în Franța

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Deputații au votat în unanimitate, joi, 28 mai, pentru abrogarea Codului negru și a tuturor textelor care au reglementat sclavia în coloniile franceze, care nu au fost niciodată abrogate în mod oficial după abolirea sclaviei în 1848. Cei 254 de deputați prezenți, provenind din toate grupurile politice, au susținut propunerea de lege, prezentată într-o zi rezervată grupului Liot (Libertate, independenți, peste mări, teritorii). Aceasta vizează abrogarea acestor edicte regale datând din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, relatează Franceinfo.

Aceste legi clasificau persoanele aservite drept „bunuri mobile” care puteau fi achiziționate de un stăpân la fel ca un bun imobil și prevedeau sancțiuni în caz de fugă, în special tăierea urechilor, marcarea cu fierul roșu a unei crini, ba chiar pedeapsa cu moartea. Această propunere de lege a primit sprijinul președintelui Emmanuel Macron, pe 21 mai, care a considerat că menținerea acestor texte în legislație, chiar și fără efecte juridice, constituie „o trădare a ceea ce înseamnă Republica”.

La 25 de ani de la Legea Taubira, care recunoaște traficul de sclavi și sclavia ca fiind crime împotriva umanității, raportorul Max Mathiasin, deputat din Guadelupa din grupul Liot, a făcut apel la „un act puternic de memorie, justiție și recunoaștere”, chiar dacă acesta nu va putea „vindeca singur rănile istoriei”. După vot, el a salutat la microfon „un pas în plus, un omagiu adus bărbaților și femeilor, copiilor reduși la sclavie”. Copleșit de emoție până la lacrimi, deputatul a fost îmbrățișat de colegii săi din teritoriile de peste mări în hemiciclu.

Dezbaterile s-au axat în mare parte pe istoria sclaviei și a colonizării franceze, precum și pe efectele vizibile astăzi prin inegalitățile persistente dintre teritoriile de peste mări și Franța continentală și discriminările suferite de persoanele de culoare. Un alt articol al textului prevede, de altfel, ca guvernul să prezinte un raport privind dreptul colonial și efectele sale pe termen lung, în special în ceea ce privește rasismul sau locul acordat istoriei sclaviei în programele școlare. Chestiunea reparațiilor a animat, de asemenea, dezbaterile, mai mulți deputați subliniind că foștii proprietari de sclavi au primit compensații, spre deosebire de aceștia din urmă. Textul nu abordează însă acest subiect, raportorul său, Max Mathiasin, dorind să-i păstreze „coerența” și să abordeze chestiunea reparațiilor într-un cadru mai larg.

Deputații au adoptat, de asemenea, un amendament care prevede ca Franța să recunoască faptul că „ansamblul textelor care au instituționalizat reducerea ființelor umane la statutul de bunuri mobile, au organizat deportarea și exploatarea acestora, precum și violențele exercitate împotriva lor, sunt indisolubil legate de crima împotriva umanității”.

Codul Negru a fost de fapt un edict semnat de Regele Ludovic al XIV-lea în martie 1685, care reglementa sclavia în coloniile din Caraibe (Martinica, Guadelupa și Santo Domingo – Haiti de azi) și apoi prin adaptările din 1723 și 1724 în coloniile din Oceanul Indian și în Louisiana din America de Nord. Aproape patru milioane de persoane, deportate din Africa sau născute acolo, au fost reduse la sclavie în temeiul dispozițiilor inumane ale acestui ansamblu de texte.

De notat că încă din primul articol, Regele Ludovic al XIV-lea ordona expulzarea evreilor din aceste colonii: “Dorim și poruncim ca Edictul defunctului Rege de glorioasă amintire, preaiubitul nostru Stăpân și Tată, din 23 aprilie 1615, să fie pus în aplicare în Insulele noastre; făcând acest lucru, poruncim tuturor ofițerilor noștri să alunge din insulele noastre pe toți evreii care și-au stabilit reședința acolo, cărora, ca și dușmanilor declarați ai numelui creștin, le poruncim să plece în termen de trei luni, începând cu ziua publicării prezentului document, sub pedeapsa confiscării vieții și a bunurilor.”

Același monarh, supranumit Regele Soare, a semnat în octombrie 1685 un edict care îl revoca pe cel al bunicului său Henric al IV-lea din 1598 care garanta libertatea de credință în Franța. În urma revocării, peste 200.000 de protestanți (hughenoți) au fost nevoiți să părăsească Franța, care era dominată de catolici.

Prima abolire a acestor coduri, decisă de Revoluție la 4 februarie 1794, a abrogat ipso facto Codul Negru, dar decizia lui Bonaparte de a reinstaura sclavia în 1802 i-a redat întreaga sa aplicabilitate în Guadelupa, în Guyana, în Martinica și în insula La Réunion, pentru încă 46 de ani, până la abolirea definitivă din 1848. Pe teritoriul Franței sclavia a fost interzisă prin edict regal din 3 iulie 1315 de Ludovic al X-lea.

Textul adoptat de Adunarea Națională va trebui să fie examinat în continuare de Senat, dar nu a fost stabilită încă nicio dată.