
Actriţa Ioana Bulcă va fi înmormântată joi, pe Aleea Actorilor de la Cimitirul Bellu
Ceremonia religioasă şi înmormântarea actriţei Ioana Bulcă vor avea loc joi, de la ora 13:00, la Cimitirul Bellu, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti, pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Actriţa Ioana Bulcă a murit miercuri, la vârsta de 89 de ani.
Într-o postare pe Facebook, actorul Florin Piersic i-a adus un omagiu Ioanei Bulcă, menţionând că de aceasta îl leagă primii paşi în profesia pe care amândoi au adorat-o.
„Eram în acelaşi an la Institutul de Teatru şi Cinematografie, ea la clasa Ion Finteşteanu, eu la Marieta Sadova. De ea, de superba Ioana Bulcă, mă leagă spectacolul de absolvire. Era Solveig – sufletul meu pereche, iubirea mea pentru toata viaţa – în ‘Peer Gynt’-ul regizat de colegul nostru Dinu Cernescu. Tot de ea mă leagă şi primii paşi pe care i-am făcut alături în această profesie pe care amândoi am adorat-o. Era partenera mea, era prietena mea. Am avut multe colege de teatru şi film care aveau calităţi minunate. Ea însă avea ceva în plus. Avea… stea! Am jucat mult împreună pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. După mulţi ani, ne-am reîntâlnit la Festivalul Gopo, pe aceeaşi scenă. Era schimbată, aşa cum toţi ne schimbam în viaţă. Şi, totuşi, am regăsit în ea aceleaşi gesturi de mare artistă. E greu să vă explic. Acum, când am aflat că nu mai este, mi-e dor de ea. O să îmi fie dor de ea mereu, pentru că ea era VIAŢA şi ERA BUCURIA de a respira teatru împreună”, a scris Florin Piersic.
La rândul său, actriţa Ana-Ioana Macaria a mărturisit că amintirea cea mai puternică pe care o are cu Ioana Bulcă este dintr-un turneu în Brazilia.
„Dumnezeu să o odihnească în pace! … HECUBA ei – din ‘Trilogia antică’ a lui Andrei Şerban de la TNB – nu aş putea să o uit vreodată!!! O actriţă cu energia unei cetăţi… o cetate a Troiei!!! Imaginea cea mai puternică din amintirea mea e din turneul în Brazilia, când, la finalul ‘Troienelor’, în uriaşul entuziasm al publicului, primea regal unii spectatori – ce îndrăzneau să coboare de pe gradene şi să vină printre actori – să-i sărute mâinile… Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Drum bun, Regină, în lumină!”, a scris Ana-Ioana Macaria.
„Fie că a fost pe scenă în drame clasice – Shakespeare, Ibsen, Caragiale – sau în filme istorice şi contemporane, Ioana Bulcă a adus mereu precizie, emoţie şi autenticitate. A fost o actriţă de rară eleganţă şi forţă interioară. O voce şi o prezenţă memorabilă a scenei şi ecranului românesc, o actriţă plină de distincţie, cu înfăţişare sobră, dar privire melancolică. Un om care a preţuit frumosul şi adevărul, viaţa… Transmitem sincere condoleanţe familie şi celor apropiaţi! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis şi UNITER.
Ioana Bulcă a debutat în film în 1955, interpretând rolul Ana din ‘Moara cu noroc’, în regia lui Victor Iliu. În 1958 intră în trupa Teatrului Naţional din Craiova, iar în 1959 ajunge la Teatrul Naţional Bucureşti, unde avea să devină o prezenţă constantă pe scenă pentru aproape cinci decenii. După aproape 50 de ani dedicaţi teatrului şi filmului, Ioana Bulcă s-a retras de pe scenă în 2007, cu rolul Lotta Bainbridge din ‘Aşteptând la Arlechin’ de Noel Coward în regia lui Ion Cojar.
Conform UNITER, cu peste 50 de roluri în teatru şi film, actriţa Ioana Bulcă a primit numeroase premii care i-au încununat bogata carieră – Premiul UCIN pentru cea mai bună interpretare feminină (Doamna Stanca în ‘Mihai Viteazul’, 1971); Medalia ‘Centenarul Cinematografului Românesc 1896-1996’ pentru contribuţia la progresul cinematografiei naţionale, acordată de UCIN (1996); ‘Artistă de onoare a filmului românesc pentru contribuţia la gloria artei şi culturii naţionale’, conferit de Ministerul Culturii şi Cultelor, 2001; Premiul de excelenţă pentru contribuţia deosebită la afirmarea filmului românesc conferită de Centrul Naţional al Cinematografiei (2002); Societar de Onoare al Teatrului Naţional ‘I.L.Caragiale’ (2002).
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank