G4Media.ro

Actorul Jeremy Renner a suferit un „traumatism toracic” şi a avut nevoie…

sursa foto: Facebook/ Jeremy Renner

Actorul Jeremy Renner a suferit un „traumatism toracic” şi a avut nevoie de o a doua operaţie, după ce s-a accidentat în timp ce curăța zăpada

Actorul Jeremy Renner a suferit „un traumatism toracic contondent şi leziuni ortopedice” după un accident de deszăpezire de Anul Nou, a declarat luni seară un purtător de cuvânt al actorului, potrivit CNN, transmite News.ro.

Renner a fost operat luni şi „rămâne în unitatea de terapie intensivă în stare critică, dar stabilă”, a precizat purtătorul de cuvânt.

„Familia lui Jeremy ar dori să îşi exprime recunoştinţa faţă de medicii şi asistentele incredibile care se ocupă de el, faţă de pompierii şi salvatorii de la Truckee Meadows, faţă de şeriful din comitatul Washoe, faţă de primarul oraşului Reno, Hillary Schieve, şi faţă de familiile Carano şi Murdock”, se arată în declaraţia purtătorului de cuvânt.

„De asemenea, ei sunt extrem de copleşiţi şi apreciază enorm de mult revărsarea de dragoste şi sprijin din partea fanilor săi.”

Actorul din „Hawkeye” a avut nevoie până acum de două intervenţii chirurgicale pentru a remedia rănile suferite în accident, a declarat anterior o sursă apropiată actorului pentru CNN. „Rănile sale sunt extinse”, au precizat aceştia.

Renner a fost spitalizat în stare critică după ce a fost rănit în Nevada, a confirmat publicistul său pentru CNN în cursul zilei de luni.

Renner a jucat în mai multe proiecte Marvel personajul Clint Barton/ Hawkeye începând cu filmul „Thor”din 2011. Pe lângă faptul că este un Avenger, Renner a jucat în numeroase blockbustere, inclusiv două filme din seria „Mission: Impossible”, „Arrival”, „American Hustle” şi „28 Weeks Later”.

El a fost, de asemenea, nominalizat la două premii Oscar, inclusiv un rol secundar pentru „The Town” şi cel mai bun actor pentru rolul din „The Hurt Locker”. În prezent, joacă în serialul „Mayor of Kingstown” de Taylor Sheridan, al cărui sezon doi debutează în ianuarie. De asemenea, va apărea într-un serial la Disney Plus în 2023, numit „Rennervations”. viewscnt

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...