Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un incident mortal a avut loc vineri, în localitatea Gherța Mică din județul Satu Mare, relatează Presa SM. O femeie, în vârstă de 48 de ani, nu și-a asigura mașina într-o pantă, iar ea s-a dus alături de fiul în vârstă de cinci ani, în cimitir, conform informațiilor jurnaliștilor din Satu Mare
La un moment dat mașina a luat-o la vale, iar femeia ar fi încercat să o oprească, dar a trecut peste ea. Șoferița a rămas prinsă sub autoturism.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de descarcerare și prim-ajutor medical din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
După ce a fost extrasă de sub vehicul, paramedicii au încercat să o resusciteze timp de zeci de minute.
Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul chiar la locul incidentului.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțe în care s-a produs accidentul.
Sursa foto: Presa SM
asta inseamna ITP facut in sistem de franșiză – trece peste oricine/orice
Trebuie ITP non-franșiză ca sa lasi masina in treata 1 si sa tragi frana de mana? Si sa nu incerci sa opresti 1,5 tone cu 60 de kg? Sau tu vorbesti de itp-ul victimei? Ala psihologic.
>La un moment dat mașina a luat-o la vale, iar femeia ar fi încercat să o oprească, dar a trecut peste ea
Premiile Darwin.
Teribil accident. Din pacate genul asta de accidente se intampla destul de des, in special la masinile cu cutii automate.
Expertule mecanic, tu de unde ai aparut?!
Vorbesti prostii, la vehiculele cu cutii automate nu poti opri motorul daca nu pui cutia in parking. Adica e echivalentul tragerii franei de mana. Inteligenta din stire a oprit motorul, a lasat masina pe liber si a coborit.
Sa fii atat de proasta… si totusi atat norocoasa sa mori in cimitir!
Dumnezeu sa o ierte, speriat pentru toată viața săracul copil.
Cel mai tare comentariu…
@rottendame: manca-te-ar cancerul de cwr
Asta ar trebui sa fie intrebare la testul psihologic pentru carnet: „Ce ai face daca ai uitat sa asiguri masina aflata in panta?”.
condoleante
Blonda?
Este trist! Un om a murit din gesturi prostești, din necunoaștere. Dar a murit! Știți ce este și mai trist?’ Din comentariile de mai sus, nimeni nu a pomenit copilul de 5 ani a cărui mama a murit prostește!ce-o fi fost in mintea și sufletul acelui nevinovat?!😔 Cât de jos și de insensibili, lipsiți de inteligenta emoțională am ajuns sa fim!