Absurdul război franco-român al etniilor. Puţină carte. Vă rog!

Mai rar atâta ipocrizie, manipulare, arătat cu degetul şi false soluţii pentru false probleme ca atunci când intrăm pe terenul minat al discuţiilor despre etnie, naţionalitate, rasă. În ultimii 20 de ani am din ce în ce mai mult impresia că raţiunea este ultima care îşi spune cuvântul şi că, tot mai frecvent, uităm un lucru esenţial: că fiecare dintre noi este membru al unei minorităţi dacă încercăm cu orice preţ să facem decupaje mai mult sau mai puţin artificiale ale umanităţii.

În acest hăţiş de legi, opinii, cutume, pulsiuni şi, nu în ultimul, rând reflexe primare, care se întrepătrund într-un inextricabil ghemotoc, încerc să clarific o mică porţiune, explicând de unde provine profunda neînţelegere dintre francezi şi români pe această temă. Cel mai spectaculos fenomen observat de mine este profunda neînţelegere dintre românii din România şi români francizaţi, adică acei români care mai rapid sau mai lent au adoptat sistemul francez de raportare la etnie. Includ aici deopotrivă tinerii studenţi, cât şi românii care sunt în hexagon de ani buni.

Spus pe scurt, neînţelegerea vine din semnificaţia diferită a ceea ce înseamnă naţionalitate şi cetăţenie în Franţa şi în România. În hexagon naţionalitate şi cetăţenie se confundă. Franța nu acceptă idea de minoritate națională. Dacă eşti francez, eşti francez. Nu eşti francez de etnie română sau marocană sau engleză. De aceea e şi interzis să se facă statistici referitoare la origine, religie etc. Nu ai niciun drept suplimentar dacă te revendici „francez de origine algeriană”. Nu ai dreptul la şcolarizare în limba maternă de exemplu, ai cel mult dreptul să alegi limba ta maternă ca limbă străină la examenul de bacalaureat. În România, Constituția prevede protejarea temeinică a minorităţilor naţionale. Care anume sunt acele minorități naționale este puțin mai complicat, dar, în mare, legea electorală este făcută, astfel încât între 15 și 20 de minorități naționale să aibă reprezentanți în Parlament. De exemplu, dacă te declari croat ai dreptul să înveţi în limba croată până la bacalaureat, inclusiv. E bine, e rău? Habar nu am, dar asta au cerut minorităţile, mai ales cea mai numeroasă, cea maghiară, şi asta li s-a oferit. Şi, din câte ştiu, treaba funcţionează.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Idei practice pentru a mânca sănătos în călătoriile lungi

5:18

De aceea trebuie ca francezii să înţeleagă de ce românii de etnie română au dreptul să se supere atunci când un cetăţean român aparţinând uneia dintre minoritățile naționale, protejate prin Constituție, i se spune, simplu, „român”. E dreptul constituțional al unui cetăţean român de etnie maghiară, de exemplu, să nu-i convină dacă i se spune că e cetăţean român de etnie slovacă. Nu e însă dreptul unui cetăţean francez de origine tunisiană să se simtă lezat dacă i se spune că e francez şi atât. Conform Constituției României eşti „cetăţean român de etnie X” iar conform Constituției Franţei eşti „cetăţean francez” şi atât. Ca remarcă suplimentară, legislaţia din România nu merge atât de departe în a menţiona etnia în actele de identitate.

Spus pe şleau, este foarte bine cunoscut disconfortul multor români care trăiesc în Franţa atunci când se face, voit sau nu, confuzia dintre „român” şi „rom din România”. Mulţi dintre concetăţenii noştri reacţionează virulent la această confuzie, e drept, foarte răspândită. Dar o confuzie neînţeleasă de francezi în sistemul lor, care pune semnul egal între naţionalitate şi cetăţenie. De aceea nu e de mirare când românilor care explică francezilor neapartenenţa lor la etnia romă li se răspunde:

„mais ils sont aussi des Roumains, non? Tu ne peux quand même pas dire de certains citoyens roumains qu’ils ne sont pas des Roumains, tu es raciste/xénophobe/etc”

Ei bine, nu doar că românii pot face asta – Constituția o prevede! –  dar chiar şi minorităţile naţionale o fac ele însele: avem deputaţi ai minorităţilor, majoritatea… minoritarilor îşi declară la recensământ etnia şi îşi cer drepturile legale aferente. Lucru care ar părea de-a dreptul scandalos în Franţa ca un cetăţean francez de etnie poloneză să ceară învăţământ în limba poloneză. Sau, aşa cum e cazul locurilor din universităţi rezervate romilor, e de neconceput în Franţa să fie rezervate locuri unei minorităţi anume. Pentru că în Franţa nu există minorităţi…

Ambele sisteme, fiind artificiale, îşi arată limitele. În Franţa se vede cu ochiul liber comunitarismul care se instalează: de facto cetăţenia franceză nu mai înseamnă pentru toţi apartenenţa mândră şi necondiţionată la valorile Republicii. «Fier d’être Français» e tot mai des înlocuit cu «Fier d’être d’origine xxx». Nu dau prea multe explicaţii pentru că m-aş împotmoli într-o pedagogie a evidenţei.

În România, cel mai bun exemplu de eşec de punere în practică a ideilor generoase legate de minorităţi este învăţământul în limba maternă germană. Germana este singura dintre limbile minorităţilor naţionale care e considerată şi o limbă de circulaţie internaţională. Numărul de locuri disponibile este mult sub cerere. Cerere care vine, majoritar, din partea unor ne-etnici germani (iată, vai, ce constructe lingvistice ciudate suntem obligaţi să facem când vrem să verbalizăm chestii nefireşti!). Care însă se pot declara nestingheriţi etnici germani pentru că legea nu prevede mijloace de control şi nici nu ar putea să prevadă asta. E adevărat că organizațiile minorităților pot accepta declararea acestei apartenențe sau nu; de exemplu, armenii caută în catastifele bisericilor armenești, germanii au urme scrise etc. De facto, însă, școlile nu prea fac aceste verificări și fiecare situație ajunge să fie ”rezolvată” la nivel personal.

Astea fiind spuse, cred că, până la urmă, în loc de despicarea firului de păr în patru şi trasarea de graniţe din ce în ce mai întortocheate şi din ce în ce mai subtile între concepte din ce în ce mai artificiale care, de fapt, nu fac decât să ne întărâte unul împotriva altuia, în loc să ne facă -aşa cum pretind- să ne înţelegem mai bine unii pe alţii, am face mult mai bine să fim relaxaţi şi să sancţionăm aspru pe oricine pune deasupra legilor ţării, legi izvorâte din apartenenţa la orice minoritate, am putea inventa: minoritatea steliştilor, a băutorilor de ceai de ghimbir, a educaţilor, a insomniacilor, a pastafarienilor, a daltoniştilor, a cheilor, sforăitorilor, deştepţilor sau chiar minoritatea minoritarilor.

Ca element anecdotic, nu-mi amintesc ca Dalibor, care era un foarte frumos coleg de liceu, să-şi fi pus problema etniei când mi-a furat-o pe Monika în liceu, şi nici ca Aniko să îşi facă prea multe probleme când a venit vorba să-i fure un sărut lui Mihai. Sigur, era Timişoara anilor 80, dar sunt convins că totul ar fi mai bine dacă li s-ar explica copiilor că suntem toţi oameni și avem o sigură obligaţie: să ne respectăm între noi, să respectăm legile şi cutumele ţării şi atât. Litera ŞI spiritul legilor, desigur. Ah, era să uit: fiul meu de 7 ani voia neapărat să mi-l descrie pe băiatul care a luat mai mult ca el la matematică. După 20 de minute de încercări în van, am decis să mi-l arate a doua zi la şcoală. Era Noam, singurul băiat de culoare din clasă. Desigur, detaliu pe care fiul meu nici nu-l băgase de seamă…

PS: Şmecheria cu anumite decupaje în minorităţi (mă refer aici la cele care nu sunt prevăzute de Constituție) din ce în ce mai fine e simplă: cu cât mai multe „minorităţi” cu atât mai mulţi oameni au revelaţia unei excepţionalităţi şi, bazat pe această excepţionalitate, găsesc motiv de „drepturi” care li se cuvin și pe care ”majoritarii” le obțin cu un anumit efort. De aici, din ce în ce mai mulţi bani pentru cauze din ce în ce mai sofisticate şi punerea în discuţie a unor evidenţe văzute drept chestii complicate doar de minţi întunecate. Ultima „minoritate” care mi-a părut de-a dreptul ridicolă este minoritatea NEET-ilor. Aaaah, nu ştiţi ce sunt ăia? Sunt tineri Not in Education, Employment or Training. Adică cei pe care noi îi numeam pierde-vară. Dar desigur, ca pierde-vară nu ai deptul la nicio indemnizaţie. Ca NEET ai dreptul la 40.000 de Euro din fonduri europene ca să îţi deschizi propria afacere. După ce, desigur, ai dat chix în tot ce (nu) ai încercat…

PPS: pe naționaliștii tembeli, xenofobii sau rasiștii și mai tembeli, precum şi pe noii iluminaţi şcoliţi aproximativ în Vest cărora românii le par… xenofobi, îi rog să recitească Declarația de la Alba Iulia din 1918, care este de o extraordinară modernitate chiar pentru 2018:

”[…] ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.[…]”

Foto: Suporteri francezi celebrând câștigarea CM Fotbal (sursa: Daniel Funeriu)