Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În noiembrie 1956, satrapul stalinist de la București Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a trimis la Budapesta pe omul său de încredere Valter Roman să-l convingă pe Imre Nagy (refugiat în Ambasada Iugoslaviei) să accepte să meargă în România împreună cu cei mai apropiați colaboratori ai săi.
Era o misiune de maximă încredere care implica în egală măsură serviciile secrete românești și sovietice. Roman, pe atunci directorul Editurii Politice, adică Editura PMR, se cunoștea cu Nagy de la Moscova, de la Comintern. Aveau prieteni comuni.
Vorbitor nativ de maghiară, Roman conversa cu Nagy în această limbă.
Cunoscător al practicilor staliniste, Nagy a simțit imediat capcana și a refuzat categoric “invitația”. A cedat însă atunci când Iuri Andropov, ambasadorul sovietic în Ungaria, i-a transmis promisiunea lui Janos Kadar, șeful “Guvernului Muncitoresc-Țărănesc” impus de tancurile rusești, că poate părăsi liniștit locul de refugiu și că nu vor urma niciun fel de represalii. Minciună nerușinată.
În clipa când ieșeau din clădirea Ambasadei lui Tito, Nagy și camarazii săi, inclusiv familiile lor, au fost de îndată luați ostatici, puși în câteva dube, duși la un aeroport militar și transportați în RPR.
A urmat domiciliul forțat, sub strictă supraveghere securistă, la Snagov. Responsabil era ofițerul, viitorul general de securitate Tănase Evghenie. Însărcinați cu “convingerea” lui Nagy de a-și turna cenușa-n cap au fost Valter Roman, Iosif Ardeleanu (șeful Cenzurii) și Nicolae (Miklós) Goldberger, veteran cominternist, director adjunct al Institutului de Istorie a PMR.
Fiecare rând scris de Nagy în captivitate ajungea imediat, transcris în traducere românească, pe biroul dictatorului român. Acesta dădea instrucțiuni de genul “Să-l lăsăm să-și divulge gândurile, după care să-l spânzurăm. De limbă”.
Nagy a fost spânzurat, nu de limbă, ci de gât, la Budapesta în iunie 1958. Trupul său, al lui Pál Maléter și ale celorlalți lideri ai Revoluției Maghiare au fost îngropate într-un cimitir fără nicio identificare.
Reînmormântarea s-a desfășurat pe 16 iunie, acum 36 de ani. Orația în memoria premierului ucis a fost rostită de un tânăr avocat, activ în cercurile disidenței democratice. Un discurs care a răsunat global. Liderul Fidesz i-a cerut premierului din epocă, Miklós Németh, să părăsească procesiunea miting. “Lăsați-ne să ne jelim morții!”
Azi, Viktor Orban este corifeul antiliberalismului, entuziast trumpist și megafon al imperialismului putinist. Unul dintre cele mai triste cazuri de rinocerizare ale acestor timpuri întunecate.
Să precizăm, totuși două amănunte. Deschiderea graniței către Austria, prin care mii de est-germani, aflați în Ungaria și-au câștigat libertatea a fost hotărâtă de premierul de atunci, Németh Miklós și pus în operă de ministrul de externe Horn. La data reînmormântării lui Imre Nagy, rușii erau deja cu un picior afară din Ungaria. Actul ”curajos” al lui Orban, care ” i-a trimis acasă” pe ruși, cu ocazia discursului rostit la reînmormntare a fost – încă pe atunci – dovada flexibiltății morale extraordinare, care prevestea metamorfoza în care se află. Că este pierdut ca om, este dovedit și de faptul că și astăzi se laudă cu fapta lui ”măreață”.