Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reverendul Jesse Jackson, legendarul activist pentru drepturile civile și de două ori candidat la președinția SUA, a decedat marți la vârsta de 84 de ani. Jackson suferea de Parkinson. Considerat moștenitorul lui Martin Luther King – liderul asasinat al americanilor de culoare – el a obținut progrese uriașe în lupta pentru drepturi egale.
Moartea sa a fost deplânsă de liderii politici din SUA, indiferent de culoarea politică, de artiști și activiști pe care i-a inspirat constant.
În centrul reușitelor lui Jesse Jackson în lupta pentru drepturi civile a stat tranziția de la protestul de stradă la puterea economică și politică structurată, potrivit unei analize BBC.
După asasinarea mentorului său, Martin Luther King Jr., Jesse Jackson a preluat conducerea „Operation Breadbasket”, transformând-o ulterior în organizația PUSH (People United to Serve Humanity). Prin aceasta, a revoluționat activismul american folosind boicotul economic ca instrument de negociere: a forțat marile corporații (precum Coca-Cola sau Burger King) să semneze „pacte comerciale” prin care acestea se obligau să angajeze personal de culoare, să folosească furnizori din rândul minorităților și să depună fonduri în bănci deținute de afro-americani.
În plkus, prin campaniile sale masive de înregistrare la vot din anii ’80, Jackson a adus milioane de noi alegători în sistem, demonstrând că marginalizații pot deveni o forță decisivă.
Înainte de Barack Obama, Jesse Jackson a fost cel care a demonstrat că un afro-american poate fi un candidat viabil pentru Casa Albă. Mesajul său a fost revoluționar deoarece nu s-a adresat doar populației de culoare. El a încercat să unească minoritățile, fermierii săraci, clasa muncitoare și comunitatea LGBTQ+ sub o singură umbrelă politică.
Deși nu a câștigat nominalizarea Partidului Democrat la alegerile prezidențiale, a obținut milioane de voturi în alegerile primari și a forțat partidul să adopte politici mai progresiste.
Activitatea lui Jackson s-a extins și pe plan internațional. El a negociat eliberarea unor prizonieri americani în zone de conflict, deseori acolo unde guvernul oficial al SUA nu putea sau nu voia să intervină. Negocirile duse de el au condus la eliberarea de ostatici sau prizonieri din Siria (1983), Cuba (1984), Irak (1990) și chiar din Iugoslavia (1999) în timpul bombardamentelor NATO.