
A fost respinsă eliberarea condiționată a fraților Menendez / Au devenit cunoscuţi în SUA pentru uciderea părinţilor lor milionari în 1989 / Povestea lor a revenit în atenție graţie unui serial şi a unui documentar Netflix
Fraţii Erik şi Lyle Menendez trebuie să rămână în închisoare, în ciuda eforturilor lor de reabilitare, a decis, vineri, o comisie judiciară americană, respingând în totalitate cererea de eliberare condiţionată a celor doi deţinuţi, cunoscuţi în Statele Unite pentru uciderea părinţilor lor milionari în 1989, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
La fel ca în cazul lui Erik, comisia Departamentului Serviciilor Corecţionale şi de Reintegrare din California a respins cererea de eliberare condiţionată a lui Lyle. Potrivit unui comunicat, aceştia vor putea solicita reexaminarea cazului lor peste trei ani.
„Îmi pare nespus de rău pentru ceea ce am fost, pentru răul pe care l-am cauzat tuturor”, a regretat Lyle Menendez, în vârstă de 57 de ani, în cadrul unei audieri în care a încercat să demonstreze evoluţia sa. „Nu voi putea repara niciodată răul şi durerea pe care le-am cauzat tuturor membrilor familiei mele.”
Condamnaţi iniţial la închisoare pe viaţă pentru uciderea părinţilor lor cu arme de vânătoare în luxoasa vilă familială din Beverly Hills, fraţii Menendez se numără printre cei mai mediatizaţi deţinuţi din America, scrie lalibre.be.
Procesul lor din începutul anilor ’90 a fost unul dintre primele transmise la televizor, iar povestea lor a revenit în atenţia publicului graţie unei serii şi unui documentar Netflix difuzate anul trecut.
Violenţele sexuale de care îl acuză pe tatăl lor au fost privite într-o nouă lumină în ultimii ani, după apariţia mişcării #MeToo. La mai bine de 35 de ani de la crime, o mişcare care cere eliberarea lor a luat naştere online, susţinută de familia lor şi de unele vedete, precum Kim Kardashian.
În luna mai, un judecător le-a redus pedeapsa, ceea ce i-a făcut eligibili pentru eliberarea din închisoare.
Dar comisia a spulberat aceste speranţe şi a considerat că cei doi fraţi reprezintă în continuare un risc pentru societate.
În spatele gratiilor, fraţii Menendez au organizat ateliere de gestionare a furiei sau de ajutorare a deţinuţilor aflaţi în îngrijiri paliative.
Dar vineri, membrii comisiei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la duplicitatea lui Lyle Menendez, care a încălcat în mod regulat regulile folosind telefoane mobile de contrabandă. O plângere deja formulată cu o zi înainte împotriva fratelui său Erik, în vârstă de 54 de ani.
Comisia a menţionat, de asemenea, o evaluare psihologică realizată de un medic al închisorii, care îl descria pe Lyle ca fiind înşelător, manipulator şi refuzând să accepte consecinţele acţiunilor sale.
„Păreţi să adoptaţi diferite feţe în momente diferite”, i-a reproşat Patrick Reardon, unul dintre membrii comisiei.
Ambivalenţa celor doi fraţi a fost deja în centrul celor două procese din anii ’90. La acea vreme, procuratura i-a acuzat pe cei doi tineri, în vârstă de 18 şi 21 de ani la momentul crimelor, că şi-au ucis părinţii pentru a moşteni averea lor de 14 milioane de dolari.
Înarmaţi cu puşti cu ţeavă, ei au tras de cinci ori asupra tatălui lor, José Menendez, în special în rotule. Mama lor, Kitty Menendez, a murit încercând să scape de ei.
Fraţii au atribuit iniţial crimele unei răzbunări a mafiei, înainte de a-şi schimba versiunea de mai multe ori. Anchetatorii au pus în cele din urmă mâna pe înregistrarea unei şedinţe de psihoterapie, în cursul căreia Erik a mărturisit crima.
În faţa instanţei, avocaţii lor au invocat o încercare disperată de autoapărare, afirmând că cei doi fraţi au fost abuzaţi sexual timp de ani de zile de către tatăl lor şi că mama lor era la curent cu acest lucru.
La fel ca în cazul lui Erik, procurorul din Los Angeles, Nathan Hochman, a salutat vineri seara menţinerea lui Lyle în închisoare, o decizie care „onorează memoria lui Jose şi Kitty Menendez”.
„De zeci de ani, Lyle Menendez a refuzat să-şi asume pe deplin responsabilitatea pentru faptele sale. Împreună cu fratele său, el s-a agăţat de o poveste inventată despre legitimă apărare”, a declarat acesta într-un comunicat.
O opinie favorabilă din partea comisiei era considerată cea mai bună şansă a fraţilor Menendez de a ieşi din închisoare. Dar această respingere nu epuizează toate căile de atac ale acestora.
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, poate încă să le comute pedeapsa.
Apărarea lor încearcă, de asemenea, să obţină un nou proces, invocând descoperirea unor noi elemente în ultimii ani: o scrisoare veche în care Erik menţionează agresiunile sexuale ale tatălui său asupra unui văr înainte de crimă şi mărturia unui fost cântăreţ dintr-o trupă latino, care explică că a fost drogat şi violat de Jose Menendez în anii 1980.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.