Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inspectoralul de Poliţie al Judeţului Timiş anunţă, vineri, că a deschis dosar penal, după ce un grup de membri şi simpatizanţi ai AUR, alături de liderul partidului, George Simion, au pătruns în sediul Primăriei Timişoara scandând lozinci şi cerând audienţă la primarul Dominic Fritz. Edilul a cerut tragerea la răspundere a celor care au pătruns în sediul instituţiei.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, anunţă reprezentanţii IPJ Timiş.
”Cu privire la incidentul care a avut loc în incinta Primăriei municipiului Timişoara, vă comunicăm ca poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea sediului profesional, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentra stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor”, transmite IPJ Timiş.
Zeci de membrii şi simpatizanţi AUR, în frunte cu George Simion, au intrat în sediul Primăriei Timişoara şi au scandat sloganuri precum ”Herr Fritz, nu uita, Timişoara nu-i a ta”, ”Ruşine să vă fie” sau ”Să vină afară”.
Primarul Dominic Fritz a reacţionat în urma incidentului şi a declarat că nu îl intimidează aceste violenţe anti-democratice.
George Simion, liderul AUR, se află în judeţul Timiş cu o caravană. Acesta are în program mai multe întâlniri cu membri şi simpatizanţi ai partidului său în mai multe localităţi din judeţ, în zilele următoare. Sâmbătă, la ora 10.00 are programată o conferinţă de presă.
sursa: News.ro, Foto: Captură video
Frectie si povesti de adormit copiii !
Angry Birds 🤣👍
Simioane nu uita ce a pățit Miron Cosma când Iliescu nu a mai avut nevoie de el …
Mda, vor fi amendati ca n-au purtat masca. Suntem obisnuiti deja cu sesizarile voastre din oficiu si dosarele penale.
Extremistii anarhisti de la AUR incearca prin intimidare si violenta sa bage frica-n oameni. Se aduna si intra peste oameni in institutii, sar gardurile parlamentului, ataca si agreseaza oameni.
Nu baga frica in nimeni, sunt doar niște moluște spălate pe creier 🤣👍
S-au dus în audiență la primar :))
E frumos in galeria de fotbal , bataie cu jandarmi si cu alti huligani.
Daca ai curaj repeti gesturile astea si prin primarie sau in cladirea parlamentului
Nu e spațiu public? Aia e…
Ia sa adun si eu o clica de scandalagii si sa dam buzna aiurea in primarii, in Parlament, ca se poate orice in tara asta.
Am văzut filmarea, au intrat pur și simplu, nu era nimeni să îi oprească, primăria părea pustie. Nu au folosit nicio forță.
Fapta nu există.
Nici tu nu existi dar totusi postezi ca un talamb. Sarantocule
nu hoatarasti tu daca exista fapta, ci cei in drept sa o faca.
Pai nazistul Tapalaga cu voi ati hotarat pe fituica lui Bill Gates, Spiegel, ca exista fapte la NoVak, desi nu aveti vreo autoritate.
De ce voi cu Tapalaga, Gates si Spiegel hotarati fapte la NoVak cum vreti voi chiar daca nu aveti autoritate atunci, nazisti verzi?
De ce dăm pensii de la 44 de ani specialilor când se petrece așa ceva în țară?
Comunicat PSD : Pentru că putem !
Pentru ca asa cei care primesc pensii special si alte beneficii rămân obedienți puterii si fac ceea ce li se cere.
Vai tu. Extraordinar . De aia nu mai pot aia de frica :))))
Cei care trebuiau să asigure ordinea și liniștea publică unde erau când huliganii au pătruns în clădirea municipalității?
Sa fie trași la raspunde șefii Jandarmeriei și Poliției locale pentru ca au asistat pasiv la tot circul grotesc produs de acești huligani.
Ce credeti apuca Ficusul terminarea mandatului?
Rusofili in cârdășie cu popimea = AUR. Niște speciali care vor sa arate ca au putere și care vor sa arate ca seamănă cu oamenii de rând, pe care reușesc sa-i prosteasca.
Cind ai sa te sesizezi din oficiu melitie de rahhaat la tilhariile si ilegalitatile din primarii ? ( de exemplu ) . De exemplu la faptul ca primariile inscriu la OCPI terenuri ca fiind in proprietatea ei cind de fapt acele terenuri se afla in proprietatea cetatenilor . Adica terenurile aferente blocurilor de locuinte care se constitutie in trotuar de garda in jurul blocurilor .
Cind procurorilor abjecti va sesizati din oficiu ?
Capuselor ordinare .