Un antreprenor român din Italia se plânge că nu găsește angajați pentru restaurantul său din Milano: „Un bucătar a refuzat un contract de 4.000 de euro. Caut tineri, chiar fără experiență”

Adrian Ionilă, un român de 34 de ani, a mers în Italia ca spălător de vase. Astăzi nu reușește să recruteze personal pentru restaurantul său, relatează Corriere della Sera.

„Când am decis cu îndrăzneală să preiau acel restaurant, aveam o mie de temeri: mă temeam că îmi va fi greu să umplu cele o sută de locuri și să gestionez costurile, sau că nu mă vor lua în serios pentru că vin din România, dar nu mi-am imaginat niciodată că nu voi putea recruta personal”.

Adrian a relansat în urmă cu doi ani clubul Beef din Via Boccaccio din Milano. Clienții stau la coadă pentru a rezerva, dar el este disperat, nu găsește chelneri și bucătari pe care să-i angajeze. A trebuit chiar să închidă o zi în plus pentru că nu a putut acoperi șase zile din șapte cu ture.

Este un fenomen în Italia, independent de salariile și condițiile de muncă oferite, care sunt bune. Exemplele sunt multe, dar povestea lui Adrian este emblematică. Ajuns de mic în Italia pentru că familia sa din România nu își permitea să îl lase să termine facultatea, s-a îndrăgostit de Milano „și de posibilitatea de a munci”.

A învățat limba italiană, a început ca spălător de vase, apoi ospătar, room manager și antreprenor. „O ucenicie foarte grea, am fost fericit să câștig experiență. Am vrut să ajung sus, să trimit bani acasă și să dobândesc independență financiară, spune Adrian.

În 2022, a preluat Beef Club, aflat la doi pași de gara Cadorna, și l-a readus atât de sus, încât până și foștii săi colegi ospătari pot deveni membri. Dar clubul a crescut, acum forța de muncă nu este suficientă. Trebuie să fie angajați mai mulți oameni. Și nu reușește.

„De multe ori, băieții programează interviuri și nu se prezintă sau pleacă după câteva săptămâni. Ei nu suportă oboseala angajamentului, a ritmului mereu schimbător și a relațiilor strânse cu colegii. Se ajunge astfel la paradoxul: „Înainte eram noi cei care îi intervievam pe ei, acum se pare că sunt ei cei care ne intervievează pe noi”. A ales un bucătar care primește 3.200 de euro, i-a oferit 4.000 de euro cu un contract bun dar a primit pică: „Sâmbăta nu vrea să lucreze, ba chiar nici vinerea”. O generație departe de frații lor mai mari „dependenți de muncă”?

Sebastian Gatto, director general al grupului Savini și responsabil pentru mărcile Savini și Granaio și pentru hotelul de tip boutique Matilde de pe Via Spadari, subliniază că „problema chiriilor ridicate pentru lucrători cu siguranță nu poate fi rezolvată prin împărțirea cazării cu colegii” și că există și alte probleme obiective: „ture uneori sâmbăta sau duminica și seara, salarii relativ mici pentru costul orașului Milano, transporturi rare seara târziu când se închid localurile”.

Cu toate acestea, Adrian punctează și un alt aspect, personal. Visele de-o viață sunt în pericol și el nu renunță: „Încerc să fac și aici un apel: dacă există tineri dornici, inteligenți și constanți, chiar și fără prea multă experiență, în via Boccaccio îi așteptăm cu brațele deschise”.