The Telegraph: Regatul Unit s-ar putea îndrepta spre un război civil / Violența a erupt la Ballymena din cauza acuzației de agresiune sexuală contra unei adolescente de către doi băieți de 14 ani de origine română

Obișnuiam să consider exagerate temerile că Regatul Unit s-ar îndrepta spre un conflict confesional fățiș, dacă nu chiar un război civil. Suspectam că aceia care-și exprimau asemenea neliniști se lăsau pradă propriilor prejudecăți din subconștient și exagerau astfel magnitudinea problemei, potrivit Rador Radio România.

În definitiv, chiar deține Regatul ingredientele necesare unui asemenea conflict intern? Da, trăim într-o societate ineficientă și dezordonată, dar totuși nu într-una „eșuată”. Impozitele sunt plătite, acei oameni care vor să muncească au de lucru, iar hrană, haine și energie avem din abundență – cel puțin până ne vor prinde din urmă efectele fanatismului climatic al lui Ed Miliband. Nu avem problema Americii cu armele de foc – chiar dacă violența bandelor a devenit o trăsătură a vieții britanice. Și, comparativ cu alte țări dezvoltate, am reușit să integrăm cu succes un volum mare de imigranți.

Însă acum nu mai sunt atât de sigură. Majoritatea populației, cea care respectă legea, se apropie de capătul răbdării în privința imigrației ilegale. Ea nu mai poate tolera pura fărădelege a acesteia și modul în care se ajunge ca bebeluși să moară călcați în picioare în șalupe fetide cărora le fac cu mâna de pe malul celălalt autoritățile franceze. Oamenii sunt dezgustați când află că, în rarele ocazii în care sunt arestați, piloții acelor bărci stau după gratii doar câteva luni. Sunt îngroziți că economia noastră neagră le permite imigranților ilegali să muncească aici, în vreme ce impozitele plătite din buzunarul lor finanțează hotelurile pentru „azilanți”, cu un cost total de 5 milioane de lire sterline pe zi.

Și s-au săturat să mai fie mințiți sistematic de clasa noastră politică, care minimalizează senină o mulțime de probleme asociate cu imigrația pe care ei înșelător o numesc „neregulată”. S-au săturat să mai fie etichetați drept „bigoți” doar pentru că întreabă dacă amploarea și ritmul schimbării e compatibil sau nu cu integrarea și coeziunea socială. Și pe măsură ce statul pierde și mai mult controlul asupra granițelor noastre, cu imigrația deopotrivă legală și ilegală atingând acum cote care obiectiv pot fi numite nesustenabile, el apelează la măsuri mereu mai disperate pentru a menține pacea. 

Și așa se face că poliția noastră aruncă în arest un detectiv de poliție pensionat pentru o postare pe o rețea socială [cazul Julian Foulkes; insinuase că protestele pro-palestiniene sunt „la un pas” de antisemitism – n.trad.], deși nu înainte de a rânji batjocoritor la lecturile cam „brexitiste” pe care i le-au descoperit în bibliotecă. Autoritățile noastre par să creadă că problema bandelor de violatori trebuie să fie mușamalizată pentru a proteja „coeziunea comunității”. Scriu acest text la numai câteva zile după ce The Telegraph a dezvăluit că exprimarea îngrijorării cu privire la migrația în masă ar putea fi catalogată drept „ideologie teroristă” de către programul guvernamental Prevent. Țineți-mi pumnii.

Dar toate acestea echivalează cu măturarea gunoiului sub preș. Dacă clasa muncitoare albă simte că se așteaptă mereu de la ea să-și sacrifice cultura, identitatea și libertatea de exprimare pentru a putea fi celebrate și conservate în schimb cele ale imigranților, atunci s-ar putea să nu mai fie mult până la revoltă. După cum avertiza și profesorul David Betz de la King’s College London: atunci când o „majoritatea socială anterior dominantă se teme că-și va pierde dominația” ea nu-și va preda acea poziție fără luptă.

Dacă vreți să vedeți cum se desfășoară un asemenea fenomen în practică, priviți la ce se întâmplă acum în Irlanda de Nord și Los Angeles. Violența a erupt la Ballymena din cauza acuzației de agresiune sexuală contra unei adolescente de către doi băieți de 14 ani de origine română. În Los Angeles au izbucnit revolte prin tot orașul ca reacție la operațiunile de prindere a imigranților ilegali. Unii din presa care-l urăște pe Donald Trump au respins amploarea fărădelegii de acolo, numind-o pur și simplu „niște oameni care se distrează privind mașini arzând”. Guvernatorul Californiei Gavin Newsom reușește cumva să dea vina pentru ce se petrece în Los Angeles nu pe gloatele care fac prăpăd, ci pe „deranjatul” și „dictatorialul” Trump.

Lucrurile la care suntem martori privind aceste conflicte despărțite de 5.000 de mile sunt indiciile îngrijorătoare ale unor posibile confruntări viitoare mult mai grave. Pe de o parte „nativii” ar putea deveni mult mai ostili față de imigranți. Pe de altă parte, marile comunități de imigranți care au prins deja rădăcini de două-trei generații s-ar putea ridica în apărarea noilor-sosiți, fie pentru că le sunt rude, fie pentru că au mai mult în comun cu ei decât cu britanicii albi.

Pentru a evita o asemenea situație, atât britanicii albi, cât și imigranții bogați ar putea părăsi orașele, lăsându-le sub dominația imigranților mai săraci, mai dependenți de asistența socială – fenomenul, adâncirea clivajului urban/rural, e deja vizibil, după cum atestă rezultatul ultimelor alegeri. Populația britanică albă a scăzut la Londra de la 71% în 1991 la 37% în 2021. Birminghamul a trecut printr-o transformare etnică similară.

Nigel Farage vrea să-i confere poliției puterea de a reține și deporta în mod regulat, folosindu-se de zboruri speciale pentru eficiență. Și totuși, când poliția scoțiană a încercat în 2021 să ridice doi imigranți ilegali din India, duba i-a fost înconjurată de protestatari și după o confruntare de câteva ore i-a eliberat pe cei doi. Dacă guvernul ar încerca așa ceva în Tower Hamlets [cartier din Londra – n.trad.] ar provoca răzmerițe de mare amploare și ar fi obligat într-un final să cedeze. Partidul Reform va avea nevoie de o viziune limpede referitoare la pe cine anume va trebui să deporteze, care sunt dimensiunile problemei și care sunt mijloacele de soluționare. Și chiar și așa, s-ar putea să nu poată deporta mai mult de câteva mii.

Situația ar putea părea aproape fără soluție. Însă soluția nu poate în nici un caz să fie negarea existenței problemei.

Sursa: THE TELEGRAPH / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba