G4Media.ro

O școală specială din Oradea le-a cerut elevelor aflate la menstruație să…

Sursa foto: Pixabay

O școală specială din Oradea le-a cerut elevelor aflate la menstruație să plece acasă / ”S-au plâns cadrele didactice de situaţia respectivă, s-au plâns şi infirmierele”

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont din Oradea are 338 de elevi și eleve cu dizabilități, dar 23 dintre acestea n-au avut voie să vină la școală în timpul menstruației, relatează Bihoreanul.

„Ce este mai important? Sănătatea copilului sau faptul că stă într-o bancă?”, spune directoarea Lăcrimioara Șipoș, în viziunea căreia fetele la menstruație sunt bolnave, deci incapabile să urmeze cursurile

Pe lângă psihopedagogi, şcolile speciale au şi infirmiere care trebuie să ajute elevii incapabili să facă singuri lucruri banale, de la mersul la baie la mâncat ori, în cazul fetelor, la igiena personală în zilele când sunt la menstruaţie.

Faptul că dreptul la educaţie este garantat tuturor copiilor prin Constituţia României şi Legea Educaţiei n-a însemnat nimic pentru membrii Consiliului de Administraţie al CSEI Orizont, care în 27 septembrie 2023 au emis o hotărâre şocantă, ce prevede ca „elevele cu DMS (n.r – Deficienţă Mintală Severă), în perioada menstruaţiei, să fie ţinute la domiciliu”. Ca şi cum nu ar trece printr-un proces anatomic natural…

„Noi suntem mulţumiţi de şcoală, n-au fost niciodată probleme, iar fiicei noastre îi place acolo. La începutul anului şcolar am găsit-o într-o zi pătată de sânge şi cu absorbantul neschimbat, dar am crezut că a fost un incident înainte să o luăm noi de la şcoală. Dar pe 14 martie, când am anunţat-o pe dirigintă că fetei i-a venit menstruaţia, ne-a trimis hotărârea, anunţându-ne că trebuie să o ţinem acasă. Cum? Ar trebui să-mi iau concediu, ea nu poate sta singură!”, spune părintele unei eleve de gimnaziu.

A cerut explicaţii directoarei, care i-a spus doar că măsura a fost luată pentru „a proteja sănătatea copiilor”, fără să-i explice cum anume. A continuat să-şi ducă fiica la şcoală, copila a fost primită, dar nimeni nu a mai ajutat-o să-şi schimbe absorbantul.

Întrebată de Bihoreanul cum explică o asemenea decizie care anulează, lună de lună, dreptul la educaţie al elevelor, directoarea Lăcrimioara Şipoş, care conduce şi CA-ul şcolii, spune că hotărârea s-a luat din pricina unui caz particular, al unei eleve care, la menstruaţie fiind, nu putea fi oprită să-şi bage mâinile în scutec.

„A fost o decizie luată după mai multe discuţii şi consultări. S-au plâns cadrele didactice de situaţia respectivă, s-au plâns şi infirmierele că pe lângă câte au de făcut nu este OK să facă şi lucrul acesta (n.r. – schimbarea absorbantului), au fost şi alţi părinţi care au spus că nu li se pare în regulă ca copiii lor să fie supuşi unui astfel de risc (n.r. – de a se îmbolnăvi)”, a susţinut directoarea.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Fiecare instituție politizată de către partidul comasat român s-a constiotuit într-un alt mic stat. STat degeaba, pe bani publici. Nu din buzunarele haoitelor politice.