G4Media.ro

O fabrică rusă situată la peste 500 de kilometri nord de Moscova,…

O fabrică rusă situată la peste 500 de kilometri nord de Moscova, lovită de o dronă, susține guvernatorul local

O fabrică rusă dintr-o regiune situată la aproape 560 de kilometri nord de Moscova a fost lovită de o dronă, a afirmat guvernatorul local, relatează Sky News.

Georgy Filimonov a declarat că instalația, operată de compania minieră de oțel Severstal, din orașul Cherepovets, a fost lovită.

„În regiunea Vologda, la întreprinderea Severstal, în această dimineață, a avut loc un incident în zona unui furnal – acesta a fost lovit de un vehicul aerian fără pilot de origine necunoscută”, a scris el pe Telegram.

„Nu au existat victime, acesta este principalul lucru”.

El a precizat că fabrica continuă să funcționeze în mod normal și că anchetatorii lucrează la fața locului.

„Am ținut situația sub control de la ora 5:40 dimineața și așteptăm concluzia autorităților de anchetă. Vă voi ține la curent”, a adăugat el.

Comentariul său vine după ce Severstal a raportat un „incident tehnologic” în această dimineață.

Într-o postare pe Telegram, compania a precizat că nu au existat victime și că se investighează cauza incidentului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. o veste minunata