G4Media.ro

SURSE Mihnea Costoiu câștigă al patrulea mandat de rector la Politehnica București…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

SURSE Mihnea Costoiu câștigă al patrulea mandat de rector la Politehnica București / Costoiu a scăpat de dosarul „Baza Cutezătorii” datorită prescripției, dar este obligat la achitarea prejudiciului de 267.000 de euro

Rectorul Mihnea Costoiu, cel care conduce Politehnica București din 2012, a obținut un al patrulea mandat în funcție, în cadrul alegerilor desfășurate joi în instituția de învățământ superior, potrivit surselor Edupedu.ro. În cadrul acestora se mai înscriseseră doi candidați – profesorul profesorul Alexandru Mihai Grumezescu și conferențiarul Mihai-Daniel Chiroiu, scrie Edupedu.ro.

 

  • Potrivit surselor, Mihnea Costoiu a câștigat cu peste 80% din voturi. Rezultatele urmează să fie validate de Senatul instituției în cursul după-amiezii și anunțate ulterior.

Este primul scrutin organizat în cadrul universității după ce Politehnica București a fuzionat cu Universitatea din Pitești rezultatul fiind Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București.

Amintim că Mihnea Costoiu a fost condamnat în primă instanță pentru abuz în serviciu la 3 ani cu suspendare în dosarul „Baza Cutezătorii”, dar a scăpat de judecată în aprilie 2023, în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor. Mihnea Costoiu va trebui să achite prejudiciul de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), deși fapta s-a prescris. Pentru acoperirea acestuia, a fost impus sechestru asigurător pe mai multe imobile ale lui Costoiu.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Are față și spate de SRI-ist, d-aia!