G4Media.ro

Presidential pets. Animalele de companie ale politicienilor celebri și care sunt poveștile…

Sursa foto: X(Twitter)/ President of Ireland

Presidential pets. Animalele de companie ale politicienilor celebri și care sunt poveștile lor

Se spune că cel mai bun prieten al omului e câinele, însă oamenii nu s-au limitat doar la canine ca animale de companie. Politicienii sunt unii dintre cei care s-au afișat cu animalele lor de companie, adesea adoptate, iar unii dintre ei au devenit faimoși după incidente care au presupus amuzante probleme de securitate. După cum câinele Maiei Sandu, Codruț, a devenit semi-viral pe rețelele de socializare, după ce l-a „acroșat” de mână pe președintele austriac în cadrul vizitei oficiale, iar Alexander van der Bellen a apărut la scurt timp bandajat, motive de ironie legate de răzbunarea celor două state, România și Bulgaria, care nu pot accede în spațiul Schengen din cauza opoziției premierului Austriei.

  • Povestea lui Dilyn, câinele lui Boris Johnson
Sursa foto: Facebook/ Boris Johnson
Sursa foto: Facebook/ Boris Johnson

Dilyn a fost salvat de o organizație caritabilă din sudul Țării Galilor. Acesta a stat la un centru de adopții câteva săptămâni înainte să ajungă în compania lui Boris Johnson și a soției sale, Carrie.

Numele „Dilyin” vine de la echivalentul în galeză a termenului „urmărit”. Patrupedul oficialului britanic a fost numit așa în memoria unui cățel de rasă spaniel ce murise cu câteva săptămâni înainte ca acesta să fie adoptat.

În ziua votului pentru alegerile generale din 2019 din Regatul Unit, Boris Johnson l-a dus pe Dilyn la secția sa de votare și astfel a devenit unul dintre numeroșii câini prezent la vot.

  • Ursula von der Leyen și poneiul Dolly

Politicienii nu se rezumă doar la câini și pisici, ci se orientează și către patrupede de mai mari dimensiuni. Este și cazul poneiului Dolly, aparținând președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Soarta lui Dolly a fost tristă, însă, întrucât iubitul ponei a fost omorât de un lup în septembrie anul trecut. De atunci, Ursula von der Leyen caută să omoare lupul în cauză, însă acesta pare să tot scape.

Sursa foto: X(Twitter)/ Westdeutsche Zeitung
  • Emmanuel Macron și Nemo
Sursa foto: Facebook/ Emmanuel Macron

Nemo, născut sub numele de Marin în 2016, este un patruped din Tulle, orașul natal al fostului președinte francez François Hollande.

Prima interacțiune a patrupedului cu un membru al cuplului prezidențial a fost în 2017, când Brigitte Macron a vizitat un adăpost de animale cu scopul de a adopta un câine. În august 2017, după întoarcerea din vacanță, soții Macron s-au întors la centru și l-au adoptat pe Marin.

Președintele francez i-a pus ulterior numele Nemo, după căpitanul Nemo, personajul principal al romanului său preferat, Douăzeci de mii de leghe sub mări, de Jules Verne.

  • Michael D. Higgins și Bród
Sursa foto: X(Twitter)/ President of Ireland

Bród a fost un ciobănesc de Bersa ce a aparținut președintelui irlandez, Michael D. Higgins. De-a lungul anilor, câinele s-a întâlnit cu mulți oficiali europeni și nu numai, iar președintele era văzut foarte rar fără acesta. Bród a încetat din viață în luna aprilie a acestui an.

Într-o declarație făcută pe conturile de socializare, președintele Michael D, Higgins și soția sa, Sabina, au anunțat vestea tristă, precizând că Bród va fi regretat de toți cei de la Áras, reședința oficială a președintelui.

  • Celebra pisică Larry a Marii Britanii
Sursa foto: X(Twitter)/ Larry The Cat

Larry este o pisică britanică ce ocupă din 2011 funcția de „Chief Mouser” în cabinetul Marii Britanii. Aceasta este îngrijită de personalul Downing Street și nu este proprietatea personală a niciunui prim-ministru al Regatului Unit, care ocupă temporar funcția, nu însă și Larry, care rămâne în funcție.

Site-ul Downing Street descrie îndatoririle lui Larry ca fiind „întâmpinarea oaspeților în casă, inspectarea sistemelor de securitate și testarea mobilierului antic pentru calitatea somnului”.

Larry a lucrat în mandatele a cinci prim-miniștri: David Cameron, Theresa May, Boris Johnson, Liz Truss și Rishi Sunak (actualul premier).

  • Ciobăneștii lui Joe Biden

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, avea la Casa Albă doi ciobănești germani. Însă acesta i-a „expluzat” în 2021, după un incident în care un agent de securitate a fost mușcat.

Casa Albă nu a fost precizat, însă, la acel moment, dacă au existat persoane rănite.

Sursa foto: captura video/ Facebook President Joe Biden
https://www.facebook.com/watch/?v=397013782172178

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează