G4Media.ro

BREAKING Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor, constituțională doar dacă…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

BREAKING Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor, constituțională doar dacă se aplică pentru viitor, a decis Curtea Constituțională / Parlamentarii cu un mandat complet până la adoptarea legii vor primi în continuare pensii

Curtea Constituțională a decis, marți, că legea care elimină pensiile parlamentarilor este constituțională doar dacă se aplică pentru viitor, astfel că parlamentarii cu un mandat complet până la adoptarea legii vor primi în continuare pensii.

Curtea Constituțională subliniază, în comunicatul dat publicității la finalul ședinței de marți, că „Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă” a foștilor parlamentari.

„Curtea a mai observat că indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată”, susține Curtea Constituțională.

„Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ”, se mai arată în comunicatul Curții.

Comunicatul Curții Constituționale:

În ședința din data de 28 noiembrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a decis:
– Cu unanimitate de voturi în privința pct.1 și 3, și cu majoritate de voturi în privința pct.2,
1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.I din Legea nr.192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților şi al senatorilor sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deputaților/senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii nr.192/2023.
2. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.II din Legea nr.192/2023 sunt neconstituționale.
3. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.192/2023 este constituțională în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă.
În esență, Curtea a reținut că abrogarea dispozițiilor legale care instituiau indemnizația pentru limită de vârstă acordată deputaților și senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privința stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art.69 din Constituție referitor la mandatul reprezentativ al deputaților și senatorilor nu a fost încălcat.
În același timp, Curtea a mai observat că indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată.
Prin retragerea și eliminarea normativă a indemnizației pentru limită de vârstă în privința acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanța unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat și s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securității juridice. Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ.
Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) privind principiile statului de drept și al securității juridice, ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii și ale art.44 alin.(1) teza întâi și alin.(2) privind dreptul de proprietate privată.
Context. Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor a fost promulgată în 28 iunie 2023.
Legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost votată, în 26 iunie, de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului cu 382 de voturi pentru și trei abțineri.
Amendamentul parlamentarului neafiliat Andrei Lupu, care cerea ca eliminarea pensiilor speciale să se rezume doar la indemnizațiile viitoare a fost respins cu 282 de voturi împotrivă, 41 de voturi pentru și 48 de abțineri.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Eram convins de faptul ca legea va fi gasita constitutionala cu o argumentatie extrasa din principiul dreptului castigat.
    Parlamentarii de ce nu contribuie la pensia lor dupa un sistem similar celui al Casei de Pensii a Avocatilor ?

  2. Au rezolvat. Urmeaza primarii la anul

  3. Asta s-o creada ei.
    Lasa ca vin altii si primii pe ei ii vor lasa fara pensii speciale ca doar nu sunt batute in cuie pana la sfarsitul lumii.

  4. cind au introdus-o era constitutionala rau,pe pricipiul toti suntem egali…acu’ se aplica la anu’ si la multi ani ce au calarit asti-a fraierii care au mai ramas…las’ ca mai pot…asa se joaca ,noi(psd pnl) ne facem ca desfiintam da’ nu ne lasa curtea

  5. Dragi Români, doresc să- i urez pe această cale un „răcoros” La Mulți Ani …CU EXECUTARE domnului Marcel Cio.lacu…SĂ dea d-zeu să-i calci pe urme mustăciosului Dragnea…

  6. ccr, luptă ccr

  7. Și-au votat singuri pensie specială pentru că puteau și asta înseamnă ”drept câștigat” în viziunea kaghebistei ccr?

  8. BRAVOS BESTIILOR,BRAVOS SCARNAVIILOR ,DA-VA UNIVERSUL INMIIT PEDEPSE SPECIALE AICI VOUA SI URMASILOR VOSTRI SI DINCOLO DE VIATA PAMANTEANA…. JUSTITIA ROMANA=MAGISTRATII ROMANI=CCR=HAZNADE DE FECALE UMANE,JIGODII IN LUX PE SPINAREA ROMANILOR…! CONTINUATI CU PERSIFLAREA ,,GUVERNANATI SI JUSTITIARI,,….VETI PLATI PRIN PROGENITURI SI URMASII PROGENITURILOR VOASTRE CURAND…..AMIN

  9. Și din ianuarie 2024 intră în plată alți peste 10.000 de speciali – aleșii locali – că n-am auzit nicio intenție de a proroga mai departe lege cu ei !

  10. Dacă vom rămâne la fel de ignoranți și nepăsători și nu ne vom scula odată, nimic nu se va schimba în arhitectura de spoliere a banului public!

  11. O echipa de impostori numiti de alti impostori, investiti cu puteri de zei al legalitatii, decid dupa cum le dicteaza interesele lor si ale gastii care i-a instalat.
    Este bataie de joc la adresa democratiei! Este o sfidare a Constitutiei folosita ca pretext!
    Cat timp va mai suporta acest popor o asemenea anomalie?

  12. Curtea asta este cel mai mare dusman al poporului.

  13. o sa iasa PSDNLUDMR si o sa planga , ca ei au luptat si au vrut sa faca, dar nu i-au lasat UE, ambasadele, PNRR, USR .. ca de fapt nu ei au votat legea ca unii sa fie SPECIALI, ci altii … si prosu’ minte scurta o sa ii voteze in continuare pe SPECIALI

  14. Nu știu ce e așa de neclar pentru CCR.
    PENSIILE SPECIALE NU SUNT PENSII.
    Nu poți tu, Parlament, să stabilești privilegii și să le numești „pensii” ca să le pui sub protecția constituțională a dreptului la pensie. Pensie e numai pensia contributivă.

  15. Dupa ce termina mandatul si cei fara un mandat intreg, o sa dea statul in judecata pentru discriminare, si se ”rezolva”individual, in instanta !! CCR simuleaza o bresa in tratamentul semizeilor la cererea aliantei , sa aiba ce mesteca in campanie electorala ! Bunii (alianta) se vor jeli ca nu-i lasa răii (USR, UE, FMI, schimbarile climatice, etc) sa dea drumul la robinetul cu lapte si miere….. Si dai si lupta ca la ’48…

  16. Hoții…neamului romanesc sug banii precum sug seva planetelor dăunătorii…