G4Media.ro

Soluție de trafic pentru cei 7.000 de locuitori din Cartierul Greenfield: două…

FOTO: Florin Sandu, locuitorul de 70 de ani din cartierul Greenfield, aflat în greva foamei în fața Primăriei Capitalei/ Soluția de sensuri giratorii propusă de viceprimarul Stelian Bujduveanu

Soluție de trafic pentru cei 7.000 de locuitori din Cartierul Greenfield: două sensuri giratorii la ieșirea de pe Aleea Teișani, în loc de drum permanent prin Pădurea Băneasa/ Florin Sandu, bărbatul de 70 de ani, se află în a șasea zi de greva foamei, în fața Primăriei Capitalei

Propunerea făcută de viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu, și discutată miercuri, la Primăria Capitalei, cu reprezentantul locuitorilor din cartierul Greenfield, Cătălin Diaconescu, presupune înființarea de 2 sensuri giratorii la ieșirea de pe Strada Teișani pe Șoseaua de Centură, respectiv pe sensul opus (foto articol).

Varianta ar fluidiza traficul și ar reduce timpii de așteptare pentru mașinile care ies din Cartierul Greenfield, spun ambele părți implicate în discuții. Ar fi cea mai rapidă soluție de implementat în acest moment, cea de realizare a sensurilor giratorii, în prima instanță cu balize, de către administratorul drumului, CNAIR, iar proiectarea să vină din partea Primăriei Capitalei.

Giratoriile ar putea fi introduse până la sfârșitul anului.

FOTO: Soluția de trafic propusă de Primăria Capitalei

„Soluția propusă de dl Bujduveanu, privește optimizarea accesului pe singura cale de acces și ne ajută să diminuam pe de o parte timpii de iesire din cartier, iar pe de alta parte să avem o predictibiliate când plecăm de acasă.

Chiar dacă nu rezolvă toata problema, și avem în continuare mare nevoie de drumul Vadul Moldovei, ne ajută să diminuăm din blocajul care se formează pe singura cale de acces”, a declarat, pentru G4Media, reprezentantul locuitorilor din Cartierul Greenfield, care adaugă că soluția este benefică și pentru ceilalți cetateni din Sectorul 1 care au nevoie să întoarca direct pe sub Podul Otopeni, cum ar fi cei din Felicity sau oricine locuiește între strada Jandarmeriei și Otopeni.

Scrisoarea lui Florin Sandu, locuitor din Greenfield, aflat în greva foamei, pe Bd Regina Elisabeta, în fața Primăriei Capitalei

Florin Sandu, bărbatul de 70 de ani din cartierul Greenfield, a intrat în greva foamei pe 15 noiembrie, „pe propria răspundere” și în fiecare zi după ora 12 se află în fața Primăriei Capitalei. Gestul său radical vine ca o formă de sensibilizare a autorităților „față de suferința copiilor mici, care în mașină cu părintii lor, stau pe bancheta din spate, în zorii zilei în drum spre școală și grădiniță, pe singura alee de acces, ticsită la orele de vârf, unde nici măcar Poliția nu poate asigura zi de zi ieșirea din cartier”.

El se declară solidar cu suferința zilnică a vecinilor săi „din cartierul devenit închisoarea din sectorul 1 al Capitalei și condamnă atitudinea primăriilor Capitalei și sectorului 1 de neimplicare, „ba chiar blocare a procedurii legale pentru deschiderea drumului prin pădure, în scopul descongestinării traficului de pe Aleea Teisani, devenit infernal”.

Astăzi, în a șaptea zi de greva foamei, Florin Sandu, a trimis o scrisoare redacției G4Media, în care povestește experiența sa din fața Primăriei Capitalei.

„O concluzie amară trasă de mine, un simplu cetățean român cu drepturi elementare de trai în tara lui mumă, după 6 zile de protest în fața PMB:

Prin fața mea s-au perindat poate sute de persoane zi de zi, care intrau și ieseau în/din Primarie, multe dintre ele funcționari ai Primariei, femei și barbati de toate vârstele.

Treceau pe lângă mine parcă nevăzându-mă, un cuvânt de încurajare sau compasiune nu am auzit de la ele, și bănuiesc ca pe ușa principală au intrat si oameni cu funcții înalte, consilieri, directori sau mai stiu eu ce funcții. Ce să mai vorbim de o abordare oficială, care nu a venit nici până acum, deși camerele de luat vederi mă monitorizează permanent și paznicul mă legitimează în fiecare zi.”

FOTO: Florin Sandu

Domnul în vârstă se declară descurajat de lipsa de umanitate, cu atât mai mult cu cât „aici e vorba doar de un gest fără miza materială. El spune că doar doi funcționari ai primăriei s-au oprit să-l întrebe dacă l-a abordat primarul general Nicușor Dan și le-a răspuns că nu.

„Dar iată și fațeta cealaltă a lumii. Câteva persoane trecătoare prin fața Primăriei m-au abordat, privindu-mă cu multa empatie, dar și cu tristețe în ochi în acelasi timp, șocate de literele uriase negre și groase de pe pancarta atârnata de gât, „Greva Foamei”, urându-mi aproape cu ochi în lacrimi să rezist și să am grija de mine”, mai spune el în mesajul scris.

Context

În acest moment, proiectul de HCGMB privind folosirea drumului forestier de acces prin Pădurea Băneasa este blocat, întrucât primarul Niculor Dan nu acceptă să fie realizat un drum permanent prin pădure, ci doar temporar, și pune presiune pe dezvoltator să construiască drumurile promise. Una dintre căile de acces are deja avizul arhitectului-șef pentru adoptarea unui PUZ.

Față de predarea temporară a drumului de 4 ani s-a opus Ministerul Mediului, care spune că nu poate oferi drumul forestier decât definitiv, neînțelegeri cu Primăria Capitalei care fac ca acesta să fie în continuare închis cu barieră.

Zilnic, cei 7000 de locuitori ai Cartierului Greenfield au o singură variantă de acces, Aleea Teișani, pe care se creează la primele ore ale dimineții ambuteiaje care produc poluare de la mașini și zeci de minute așteptare în coloană. Discuțiile pentru deschiderea drumului de pământ din Pădurea Băneasa, închis cu barieră din nou la începutul anului 2023, s-au lovit de refuzul primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, care cere dezvoltatorului să depună actele pentru alte drumuri promise, nu cel prin Pădurea Băneasa, care ar afecta ecosistemul pădurii.

Primarul general Nicușor Dan recunoaște dificultatea locuitorilor din Greenfield care au o singură cale de acces, însă vina o atribuie dezvoltatorului Impact Developer & Contractor, care a promis drumuri, dar nu le-a construit și a depus abia recent acte pentru aprobarea lui de către Primăria Capitalei. „Colegii noştri (de la USR) au propus o soluţie, care mie mi se pare perfect legală. Ocuparea temporară. (…) Eu sunt de acord cu trei ani sau patru ani pentru soluţia provizorie, tocmai ca investitorul să aibă timp să-şi ia avizele, să-şi ia PUZ-ul, să şi facă lucrările pentru toate cele trei ieşiri din cartier pe care vrea să le facă. Haideţi să ne uităm la proiectul de hotărâre şi aveţi concursul meu. Dar, dacă el spune ‘trecerea din proprietatea statului în proprietatea Municipiului Bucureşti’, eu nu sunt de acord cu el. Dacă e o trecere provizorie, pe o perioadă de timp, sunt de acord”, a explicat primarul în martie 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. E un vechi aforism care spune că „nimic nu e mai permanent ca o soluție temporară”. Așa că faceți ce zice primarul, și aveți soluția.

  2. De ce oare ii spune Greenfield? Probabil pentru ca s-a construit defrisand padurea.

  3. Pare suspect rău acest domn care se afla in greva foamei. Da vina pe primar, dar uită că principalii vinovați sunt dezvoltării imobiliari, care erau obligați să ofere drum. Pare mai mult o miză politică și pute rău a PSD