G4Media.ro

Consiliul Județean Olt amână pentru începutul anului viitor premierea elevilor olimpici şi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Consiliul Județean Olt amână pentru începutul anului viitor premierea elevilor olimpici şi a sportivilor cu performanţe, din cauza ordonanței austerității

Consiliul Judeţean Olt va premia elevii olimpici, sportivii cu performanţe, precum şi pe profesorii şi antrenorii acestora în primele două luni ale anului viitor pentru a respecta prevederile ordonanţei de reducere a cheltuielilor bugetare, a declarat luni, preşedintele instituţiei administrative judeţene, Marius Oprescu, citat de Agerpres.

Preşedintele CJ Olt a arătat că premierea elevilor, sportivilor şi profesorilor cu performanţe nu poate fi făcută până la finalul anului în curs, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori, în contextul ordonanţei menţionate, însă alocarea sumelor necesare premierii se va face în prima şedinţă a Consiliului din anul 2024.

Aşa cum ştiţi, a apărut o ordonanţă care ne blochează să facem angajamente pe ultimele două luni. Asta nu înseamnă că de la 1 ianuarie toate aceste angajamente – nu sunt ca să blocheze UAT-urile, ci sunt ca statul român să se încadreze în ţinta de deficit asumată la CE – atunci când nu mai există acea ordonanţă care ne obligă să nu facem angajamente pe final de an, probabil în prima şedinţă de consiliu, vom avea cele două hotărâri în ceea ce priveşte atât olimpicii, şi sunt în jur de 800 de olimpici cât şi profesori care trebuie premiaţi şi deja noi avem această situaţie. În jur de 200.000 lei vor fi plătiţi către aceşti olimpici. Cu siguranţă, ea (premierea n.r.) va fi făcută în ianuarie, începutul lunii februarie, atât pentru sportivi, cât şi pentru olimpici”, a declarat Marius Oprescu.

Preşedintele CJ Olt a menţionat că instituţia va primi şi colindători, aşa cum a făcut şi în anii anteriori. „Bineînţeles că aşa cum am dat pe fiecare an, Consiliul Judeţean Olt va găsi soluţii şi va primi colindători”, a conchis Oprescu.

În anii anteriori, CJ Olt a premiat elevii şi sportivii cu performanţe şi pe îndrumătorii acestora în perioada octombrie – decembrie.

În contextul ordonanţei privind reducerea cheltuielilor bugetare, Primăria Slatina a anulat programul de primire a circa 2.300 de colindători (elevi şi preşcolari din municipiu), pentru care în luna octombrie alocase 123.000 lei, a anulat programul de oferire de daruri de Moş Nicolae copiilor de la creşe şi grădiniţe, a anulat finanţarea pentru organizarea unor evenimente dedicate Zilei Naţionale, precum şi pentru organizarea unor petreceri în aer liber în luna decembrie, în contextul sărbătorilor de iarnă.

Totodată, Primăria Slatina a revocat şi prevederile pentru alocarea de fonduri pentru premierea câştigătorilor unor concursuri literare dedicate lui Eugen Ionescu şi premierea câştigătorilor unor întreceri de înot, însă câştigătorii celor două competiţii ar urma să fie premiaţi prin sponsorizări.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Corect, foarte bine, bravo. De ce sa cheltuiti banii pe premierea olimpicilor, a sportivilor cu performante…Dati banii la repetenti

  2. Cât respect pentru legile statului Român, câtă corectitudine… mai rar așa ceva.

    Colindătorii vor primi pietre învelite în staniol în loc de nuci.

    Olimpicii, profesorii și sportivii în februarie, încă nu se știe anul, trântorii acușica că sunt pe drojdie!