„Looty”: Cum un câine furat din China a stârnit o frenezie britanică de lux

Într-un tablou din 1861 comandat de monarhul britanic, regina Victoria, un pechinez alb cu maro stă cuminte pe o pernă în fața unei vaze japoneze, privind în depărtare. Admirată pentru botul său adorabil și trăsăturile sale leonine, era un nou membru al anturajului canin al reginei – o rasă de câini de „jucărie”, care nu mai fusese văzută până atunci în Marea Britanie și care a devenit rapid unul dintre cele mai căutate obiecte de lux în rândul claselor superioare, relatează CNN.

Dar comportamentul ei blând ascundea un trecut brutal.

Cu un an înainte ca artistul german Frederick William Keyl să finalizeze tabloul, forțele anglo-franceze au luat cu asalt Vechiul Palat de Vară din Beijing și au ras de pe fața pământului „Grădina strălucirii perfecte” de 860 de acri. Legenda spune că, în timp ce Împăratul Xianfeng și curtea sa fugeau de invadatori, o mătușă în vârstă a ales să rămână, sinucigându-se în locuința sa, înconjurată de căței pechinezi credincioși. Câinii au fost luați de soldați și duși în Occident, împreună cu alte mii de comori jefuite.

Este posibil ca această poveste de origine să fie – cel puțin în parte – apocrifă. Dar, fără îndoială, pechinezul din tablou a fost adus în Marea Britanie de căpitanul John Dunne din Regimentul 99, care a participat la jefuirea palatului din ordinul de a răzbuna uciderea mai multor emisari britanici de către guvernul dinastiei Qing, care conducea atunci China.

„Oamenii spun că este cea mai perfectă frumusețe pe care au văzut-o vreodată”, a scris despre câine în jurnalul său. Dunne i-a dăruit-o reginei, iar animalul a primit un nou nume: Looty.

Sosirea lui Looty, împreună cu cea a altor pechinezi aduși sau crescuți ulterior pe țărmurile britanice, a stârnit o frenezie în rândul femeilor din înalta societate, care a continuat mult timp după moartea Victoriei. (Între 1914 și 1962, pechinezul a fost cea mai populară rasă de jucărie din Marea Britanie, cu 5.809 câini înregistrați de Kennel Club în 1950, când a culminat această modă).

În epoca edwardiană de la începutul anilor 1900, se spune că un lord ar fi cheltuit „până la 3.000 de lire sterline” – peste 300.000 de lire sterline (365.000 de dolari) în banii de astăzi – pentru „câțiva” câini, potrivit cărții „Pekingese Scrapbook” din 1954. În rândul britanicilor, câinii erau râvniți ca suveniruri din „Vechea Chină” – o viziune romanțată și mistică a unei națiuni imperiale pe atunci pe cale de dispariție care, slăbită de Războaiele Opiului, s-a prăbușit în 1911 și a fost înlocuită de o republică chineză.

Ca atare, statutul de „furat” al unui pechinez făcea parte din prestigiul său. Scriind în Journal of British Studies în 2006, Sarah Cheang, istoric al designului de la Royal College of Art din Marea Britanie, a declarat că acești câini au fost anunțați ca fiind „scoși pe furiș” din China și asociați cu povești senzaționale despre furturi comise de servitorii palatului. De asemenea, pasionații le-au atribuit ceea ce Cheang a descris ca fiind trăsături stereotipice „orientale”, susținând, de exemplu, că nu le plac furtunile din cauza traumelor provocate de taifunurile tropicale sau sugerând că „pekes” – așa cum este deseori denumită rasa – refuzau să se împerecheze cu câini de alte culori, deoarece erau „conștienți de faptul că galbenul era culoarea sacră a împăratului chinez”.

(Între timp, un articol de ziar din 1912 a sugerat că Looty a fost o creatură „singuratică” la Palatul Buckingham, ostracizată de ceilalți câini ai reginei, care s-au opus „obiceiurilor și aspectului ei oriental”).

Potrivit lui Cheang, deținerea de câini pekinezi a devenit o expresie a „nostalgiei coloniale” prin care femeile puteau „să se constituie pe ele însele și pe câinii pekinezi ca moștenitoare de drept ale bogăției coloniale”, a scris ea, adăugând: „Ca niște moșteniri imperiale vii, ei confereau stăpânilor lor statutul de „high-born” („de viță nobilă”)”.

Stăpânii au înființat cluburi și au organizat evenimente exclusiviste, cum ar fi o petrecere în grădină a câinilor pekinezi, organizată în casa unei femei bogate din Londra în 1901. Printre invitații petrecerii se numărau ambasadorul chinez și pekinezi din toată Marea Britanie, care stăteau legați pe gazon în timp ce proprietarii lor socializau la un ceai.